Munca la domiciliu. Ce se SCHIMBĂ în perioada stării de alertă

computer1_74050200
Sunt modificări ce nu pot fi ignorate
Printre noile măsuri adoptate de Guvern pentru starea de alertă, ce va înlocui starea de urgență, a cărui termen expiră în noaptea de joi spre vineri, figurează și reguli ale trecerii salariaților în regimul muncii de acasă.

"Pe durata stării de alertă, angajatorul poate dispune, cu consimțământul angajatului, desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuțiilor acestuia", prevede proiectul de lege cu măsuri aplicabile în perioada stării de alertă pe care Guvernul l-a adoptat luni, a trecut apoi de Parlament și se află acum la președintele țării, pentru promulgare.

Altfel spus, nu se mai aplică regimul excepțional stabilit pe perioada stării de urgență, prin care trecerea la munca de acasă se putea face fără acte adiționale. Prin urmare, persoanele care decid de acum înainte să își trimită salariații să lucreze de acasă o pot face doar cu consimțământul angajaților.

Citește și Modificări majore aduse de Senat pentru starea de alertă

Legat de acest subiect, Avocatnet ameintește că dacă angajatorii au trecut salariații pe munca de acasă nu trebuie să omită anumite chestiuni în ceea ce privește angajații de acasă:

- nu e corect/legal să li se sisteze acestor angajați dreptul la tichetele de masă;

- există unele condiții ce privesc pontajul la munca la domiciliu și la telemuncă, prevăzute de legislația în vigoare;

- angajații pot constitui veriga slabă în multe scenarii de incidente de securitate, așa că e necesară instruirea lor atunci când sunt trimiși să lucreze de acasă, unde poate apărea un risc mai mare de neglijență în prelucrarea datelor cu care operează.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close