Moscova acuză un FAKE NEWS cu întoarcerea din drumul spre China a lui Lavrov

lavrov3_38809300
Kremlinul afirmă că Occidentul este adevăratul vinovat pentru războiul din Ucraina
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a infirmat joi informaţiile apărute anterior în publicaţia germană Bild conform cărora avionul care îl ducea pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov într-o vizită la Beijing s-a întors din drum noaptea trecută, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS.

"Serghei Lavrov a lucrat aseară (miercuri) până târziu la Smolenka (diminutivul Pieţei Smolenskaia, unde se află sediul MAE rus - n.r.), iar (joi) dimineaţă a început pregătirile pentru negocierile cu colegii din Orientul Mijlociu veniţi la Moscova", a scris Zaharova pe contul său Telegram.

Potrivit Bild, Lavrov ar fi plecat în noaptea de miercuri spre joi spre Beijing, dar preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi cerut să se întoarcă. Astfel, avionul care îl transporta pe Lavrov, care parcursese deja 2.800 de km din cei 6.000 până la Beijing, s-a întors din drum când se afla deasupra Novosibirsk (Siberia) şi a aterizat la Vnukovo, aeroport din Moscova.

G7: Autorii crimelor de război în Ucraina trebuie traşi la răspundere

"Lumea se întreabă acum", scrie Bild, "dacă Beijingul nu l-a primit pe ministrul de externe rus sau Putin l-a rechemat pentru că arde casa la Moscova", citează ironic Zaharova comentariul din Bild, conform TASS.

Cu câteva zile în urmă, Moscova a cerut ajutor Beijingului, atât financiar, cât şi militar. La 14 martie, consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Roma cu diplomatul chinez Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din China, prilej cu care l-a avertizat asupra eventualelor consecinţe pentru Beijing în cazul acordării unei asistenţe militare Rusiei, potrivit EFE.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close