Ministerul Educației, ANUNȚ: NU se vor susține TEZE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Prima zi de şcoală 2021 este sau nu LIBERĂ pentru părinţi? Anunţul ministrului Educaţiei
Prima zi de şcoală 2021 este sau nu LIBERĂ pentru părinţi? Anunţul ministrului Educaţiei

Ministrul Educației a anunțat că elevii din anii terminali vor da examenele la data stabilită, iar pentru ei nu se va realiza punte între cele două vacanțe de Paște. Totodată, în cazul elevilor din clasele primare, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a și preșcolari, se va realiza punte între cele două vacanțe, fiind vorba despre aproape o lună liberă.

În cazul elevilor care nu vor efectua cursuri în luna aprilie, anul școlar se va prelungi până la data de 25 iunie, dar nu se vor susține teze, iar pentru încheierea situațiilor școlare vor fi necesare mai puține note.

"Programul claselor terminale, a VIII-a, a XII-a și a XIII-a nu va fi afectat și va rămâne același din perspectiva activităților didactice, a vacanțelor, care sunt un subiect foarte important. Vacanțele rămân aceleași, între 2 – 11 aprilie, vacanța destinată Sărbătorilor Pascale Catolice, mai apoi între 30 aprilie și 9 mai, vacanța destinată Sărbătorilor Pascale.

Florin Cîțu, despre perioada de scutire a impozitului pentru HoReCa

Evaluarea Națională va începe pe 22 iunie, imediat după Rusalii, iar Bacalaureatul va începe pe 28 iunie, vorbesc de probele scrise. Probele de competențe se vor echivala.

Cu excepția claselor terminale, învățământul preșcolar, primar și clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și clasele IX-a, a X-a și a XI-a, vor face punte între cele două vacanțe, de câte 9 zile fiecare. Acestă punte va fi realizată între data de 12 aprilie și 29 aprilie.

Pentru a nu intra foarte mult în perioada cu temperaturi ridicate și pentru că s-a acceptat reducerea anului școlar, semestrul II cu o săptămână, am luat decizia ca finalul anului școlar, în loc să fie 18 iunie, să fie 25 iunie.

În acest fel nu se iese din luna iunie. Deci nu se intră în zona cu temperaturi ridicate cu elevi în școală. Știm foarte bine școlile din România nu beneficiază de o infrastructură care să ofere o climatizare necesară.

Reducerea anului școlar cu o săptămâna va fi compensată în felul următor: anul acesta nu se susțin teze, s-a micșorat numărul de note, deci anul acesta cadrele didactice vor face efortul  de a comprima perioada încheierii situației școlare", a declarat Sorin Cîmpeanu, în timpul conferinței de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458597.80RON
1 ETH = 15383.23RON
1 LTC = 386.37RON
1 XRP = 10.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22684.070.18%
BET-BK4384.850.08%
BET-EF1241.320.19%
BET-FI80111.25-0.26%
BET-NG1708.720.22%
BET-TR52679.420.18%
BET-TRN50930.100.18%
BET-XT1948.310.15%
BET-XT-TR4431.430.15%
BET-XT-TRN4295.110.15%
BETAeRO917.39-3.13%
BETPlus3305.260.19%
RTL50884.050.18%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel