Ministerul Economiei: Peste 22.000 de aplicanţi s-au înscris pentru a primi granturi

Care sunt efectele scumpirii carburanților, prețuri mari peste TOT
Care sunt efectele scumpirii carburanților, prețuri mari peste TOT

Un număr de 22.226 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul măsurii de acordare a granturilor pentru capital de lucru, până la termenul-limită, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, joi, Agerpres.

Etapa de înscriere s-a finalizat miercuri, 28 octombrie 2020, la ora 20:00.

S-au înscris 22.226 de aplicanţi, iar judeţele din care au venit cele mai multe solicitări au fost: municipiul Bucureşti (18,68%), Cluj (8,83%), Constanţa (4,64%), Bihor (4,53%), Iaşi (3,97%), Braşov (3,96%), Timiş (3,67%), Suceava (3,53%), Argeş (3,50%) şi Ilfov (3,27%).

Din total, 22.063 au fost cereri venite din partea IMM-urilor, în timp ce 163 au fost depuse din partea ONG-urilor din învăţământ.

Totodată, 17.590 cereri au fost transmise din mediul urban, iar 4636 din mediul rural.

Ministrul de resort, Virgil Popescu, a anunţat că se ia în calcul suplimentarea bugetului alocat acestei măsuri.

Al doilea LOCKDOWN. BCE pregătește un nou pachet de stimulare economică

"În urma interesului foarte mare pentru accesarea granturilor alocate capitalului de lucru, analizăm suplimentarea bugetului alocat acestei măsuri cu aproximativ 500 de milioane de euro. De asemenea, vom redeschide apelul pentru accesarea microgranturilor de 2.000 de euro şi analizăm scăderea plafonului pentru firmele care s-au înfiinţat în 2019 şi nu au putut atinge cifra de afaceri de 5.000 de euro. Pentru mine este important ca un număr cât mai mare de IMM-uri să poată beneficia de aceste fonduri nerambursabile", a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Granturile pentru capital de lucru au putut fi accesate începând de joi, 22 octombrie, de la ora 10:00.

Este vorba despre măsura 2 "Granturi pentru capital de lucru" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Programul de granturi destinat IMM-urilor afectate de pandemie pentru asigurarea capitalului de lucru totalizează 350 de milioane de euro din fonduri europene. Granturile pentru capital de lucru sunt acordate sub formă de sumă forfetară reprezentând 15% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, fără a depăşi 150.000 euro/beneficiar (în echivalent lei).

Programul face parte din schema de ajutor de stat prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă nr.130/2020 privind unele măsuri de acordare a sprijinului financiar din fonduri externe nerambursabile în contextul crizei Covid-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9255
Diferența 0.0041
Zi precendentă 4.9214
USD
Azi 4.5904
Diferența 0.0654
Zi precendentă 4.525
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9255 RON
USD flag1 USD = 4.5904 RON
GBP flag1 GBP = 5.6013 RON
CHF flag1 CHF = 4.9881 RON
AUD flag1 AUD = 3.0469 RON
DKK flag1 DKK = 0.6611 RON
CAD flag1 CAD = 3.3324 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0353 RON
NOK flag1 NOK = 0.4354 RON
SEK flag1 SEK = 0.4397 RON
XAU flag1 XAU = 294.2340 RON
Monede Crypto
1 BTC = 127927.93RON
1 ETH = 8123.68RON
1 LTC = 428.01RON
1 XRP = 2.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.18%
12 luni: 7.56%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 11989.90 -0.77%
BET-BK 2248.01 -1.28%
BET-FI 49782.55 0.61%
BET-NG 900.03 -1.16%
BET-TR 23324.51 -0.77%
BET-TRN 23207.77 -0.77%
BET-XT 1041.39 -0.64%
BET-XT-TR 2013.42 -0.64%
BET-XT-TRN 2004.01 -0.64%
BETAeRO 875.29 -0.62%
BETPlus 1792.10 -0.75%
RTL 26334.26 -1.89%

Opinii

Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

foto: facebook Eugen Tomac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0