Mii de oameni, evacuați din cauza inundațiilor din Spania VIDEO

Matei Ion |
Data publicării:
Situația din Spania este una deosebit de dramatică
Situația din Spania este una deosebit de dramatică

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 3.500 au fost evacuate în două zile de ploi torenţiale în sud-estul Spaniei, în timp ce numeroase drumuri, căi ferate şi un aeroport au fost închise vineri, au anunţat autorităţile, relatează sâmbătă Reuters şi AFP.

Furtunile au lovit zona continentală a Spaniei după ce au trecut pe deasupra Insulelor Baleare din Marea Mediterană miercuri. Vineri, cele mai afectate zone erau provinciile Almeria, Murcia, estul Alicante şi Valencia, în unele locuri fiind înregistraţi peste 200 de litri de ploaie pe metru pătrat.

Ultimul cadavru găsit este cel al unui bărbat din regiunea Redovan, la circa 50 de kilometri sud-vest de oraşul Alicante, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare fără a oferi alte detalii.

Vineri dimineaţă, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost descoperit între localităţile La Jamula şi Salazar din Andaluzia, au anunţat pe Twitter serviciile de urgenţă din această regiune.

Un purtător de cuvânt a declarat pentru AFP că iniţial a fost găsită o maşină goală şi că trupul şoferului a fost localizat de pompieri cu ajutorul unui elicopter.

______________________________________________

 

______________________________________________

Un alt bărbat - "de vârstă mijlocie", potrivit serviciilor de urgenţă - a murit înecat vineri dimineaţă în Almeria, în aceeaşi regiune. El nu a putut ieşi dintr-o maşină prinsă într-un tunel care a fost "inundat în doar câteva minute din cauza cantităţii mari de apă căzute", a anunţat primăria oraşului.

Joi, autorităţile au anunţat că un bărbat de 61 de ani şi sora sa de 51 de ani au murit după ce au rămaşi blocaţi în maşina lor, luată de viituri, în Caudete, regiunea Castilia-La Mancha.

În total, 74 de drumuri au fost închise, la fel şi întreaga reţea de căi ferate din Murcia, precum şi aeroportul din Murcia. Calea ferată care făcea legătura între Alicante şi două oraşe principale ale Spaniei - Madrid şi Barcelona - a fost închisă, a declarat ministrul de interne Fernando Grande Marlaska, referindu-se la inundaţii ca fiind o "situaţie dramatică".

Cel puţin 3.000 de membri ai forţelor de ordine şi militari au fost mobilizaţi pentru operaţiunile de salvare, a mai spus el.

Unele zone din sud-estul Spaniei au înregistrat cantităţi record de precipitaţii în ultimele zile.

Unii dintre cei 8.000 de locuitori ai micului oraş Redovan se luptau cu apa care le ajungea până la genunchi, iar alţii încercau să scoată apa din casele inundate, a constatat un fotograf AFP.

Imaginile video difuzate de serviciile de urgenţă arătau salvatorii deplasându-se pe un jet-ski pe o autostradă inundată, precum şi maşini înghiţite de apă.

În total, peste 3.500 de persoane au fost evacuate, a anunţat Ministerul de Interne, care a precizat că şcolile au rămas închise în toată regiunea Murcia şi în mai multe localităţi din provincia Almeria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424176.81RON
1 ETH = 7972.68RON
1 LTC = 380.31RON
1 XRP = 9.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16570.20-0.45%
BET-BK3092.51-0.62%
BET-EF905.08-0.31%
BET-FI58198.51-1.42%
BET-NG1201.37-0.27%
BET-TR36540.09-0.45%
BET-TRN35516.84-0.45%
BET-XT1419.77-0.60%
BET-XT-TR3077.71-0.60%
BET-XT-TRN2997.94-0.60%
BETAeRO797.05-2.47%
BETPlus2441.45-0.56%
RTL37046.44-0.38%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel