Merkel, șocată de devastarea ”ireală” provocată de inundații VIDEO

Matei Ion |
Data publicării:
Inundaţiile din Germania au provocat pagube de aproximativ două miliarde de euro
Inundaţiile din Germania au provocat pagube de aproximativ două miliarde de euro

Cancelarul german Angela Merkel a promis duminică o intensificare a eforturilor de apărare împotriva efectelor schimbării climatice, în cursul unei vizite în regiunea Eifel din landul vestic Renania Palatinat, una din cele mai afectate de inundaţiile masive din ultimele zile din Europa de vest, relatează dpa.

"Vedem ce forţă poate avea natura", a declarat Merkel în orăşelul Adenau. "Vom face faţă acestei forţe, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung", a continuat ea, adăugând că pentru aceasta este nevoie de politici "care ţin cont de natură şi de climă în mai mare măsură decât am făcut noi în ultimii ani".

Merkel, însoţită între alţii de şefa executivului din Renania Palatinat, Malu Dreyer, a vizitat de asemenea în Eifel comuna Schuld, devastată de inundaţiile de săptămâna trecută.

Malu Dreyer a atras atenţia la rândul său că reconstrucţia în zonele distruse va presupune un efort "foarte, foarte îndelungat". "Va dura mult înainte ca oamenii să poată spune: Îmi recunosc locurile", a spus ea.

"Nu vom avea linişte până când nu vor fi găsiţi cei dispăruţi", a promis Dreyer, în timp ce Merkel a subliniat la rândul ei că operaţiunile de salvare reprezintă "prioritatea absolută".

În districtul Ahrweiler, unde se află Schuld, intemperiile au costat viaţa a 110 oameni şi alţi 670 au fost răniţi. Alte 46 de persoane au fost ucise în landul învecinat Renania de nord-Westfalia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308207.48RON
1 ETH = 9139.85RON
1 LTC = 236.45RON
1 XRP = 6.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Femeie cumpără roșii / Foto: Freepik

Negrescu: Avem roșii din Albania pe rafturi, iar producătorii români aruncă marfa

România ajunge să importe tot mai multe...

Claudiu Năsui

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel