Merkel cere explicații despre modul în care Navalnîi s-a îmbolnăvit

Matei Ion |
Data publicării:
Angela Merkel
Angela Merkel

 Germania insistă ca circumstanţele care au dus la îmbolnăvirea bruscă a politicianului de opoziţie Aleksei Navalnîi să fie clarificate, a declarat joi cancelarul Angela Merkel, adăugând că informaţiile disponibile până acum nu arată bine, relatează Reuters.

Ea a spus că Germania va furniza asistenţă medicală, inclusiv punându-şi spitalele la dispoziţie, dacă i se va cere ajutorul în cazul lui Navalnîi, care este în prezent în comă existând suspiciuni că a fost otrăvit.

"Sper să-şi revină repede, iar dacă ni se va solicita îi vom furniza asistenţă medicală, inclusiv în spitalele germane, dar cererea trebuie să vină de acolo", a declarat ea presei în cadrul unei conferinţe de presă comune în sudul Franţei cu preşedintele Emmanuel Macron.

"Ceea ce este important în mod special este ca circumstanţele din spatele acestei situaţii să fie clarificate rapid", a adăugat ea.

Tactica OTRĂVIRII. Liderul opoziției ruse, la spital în stare critică

"Insistăm asupra acestui lucru, pentru că ceea ce am auzit până acum este foarte nefavorabil. Acest lucru trebuie făcut foarte transparent", a mai spus Merkel.

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat la rândul său "extrem de preocupat şi întristat" de situaţia opozantului rus, potrivit AFP.

"Suntem, evident, gata să-i acordăm toată asistenţa necesară lui Aleksei Navalnîi, apropiaţilor săi, pe plan sanitar, al azilului sau al protecţiei", a spus el la finalul reuniunii din reşedinţa sa de vară din Fortul Bregancon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381887.89RON
1 ETH = 12834.11RON
1 LTC = 344.84RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel