Lego, Mattel, Hasbro și Playmobil: Câștigătorii și perdanții bătăliei mondiale a jucăriilor

Simona Haiduc |
Data publicării:
Figurine Lego
Figurine Lego

În lumea jucăriilor, Sărbătorile de Crăciunul sunt, în același timp, o perioadă de maximă intensitate și un moment al adevărului. 

Un moment al adevărului atât pentru actorii mici, ce încearcă să ajungă în lumina reflectoarelor, pentru cei nou veniți cu idei revoluționare, dar și pentru greii sectorului, companii care și-au construit deja un renume. Desigur, ultimul bilanț se va face la începutul anului 2024. Cu toate acestea, anul care se apropie de sfârșit a evidențiat deja punctele forte și punctele slabe ale marilor grupuri internaționale.

Hasbro, care deține atât Monopoly, cât și Transformers, nu a reușit să scape de dificultăți. Grupul american, care vrea să se concentreze pe mai puține mărci și să le facă mai puternice, și-a avertizat deja angajații că va urma o nouă reducere de personal,  după cea anunțată la începutul anului.

La cele 800 de posturi deja desființate, se vor adăuga alte 1000 de concedieri. La începutul anului 2023, compania număra 6.500 de salariați. 

"Deși anticipate de noi, tendințele opuse de pe piață s-au dovedit  mai puternice si mai persistente decat ne-am așteptat", a declarat Chris Cocks, CEO al companiei. În al treilea trimestru, compania a anunțat deja că se așteaptă la o scădere de 13-15% a cifrei de afaceri pentru anul respectiv, în timp ce se aștepta să scadă cu 3-6%.

La Playmobil, de obicei mai discret decât ceilalți în privința rezultatelor sale, situația pare și mai complicată. Producătorul german de figurine din plastic a anunţat la începutul lunii octombrie o reducere de 17% a personalului său la nivel mondial până în 2025. Personajele sale rămân ancorate în imaginația colectivă, dar afacerea de familie a intrat mai târziu decât alții pe în lumea filmului. 

La polul opus, Lego a anticipat necesitatea de a valorifica atât virtualul, cât și realul. Cel mai recent eveniment: în cadrul parteriatului încheiat cu Epic Games, compania a lansat Lego Fortnite. Gratuit, jocul integrează personajele Lego și instrumentele sale de construcție în această platformă cu sute de milioane de jucători.

Grupul danez a investit, de asemenea, pe segmentul în plină creștere al jocurilor pentru "kidults", cu colecțiile sale variind de la flori de construit, la monumente emblematice. În primul semestru, producătorul de cărămizi și-a menținut vânzările pe o piață globală în scădere și a câștigat cote de piață. 

Mattel, alt actor care a reușit să capitalizeze strategia de licențiere de la venirea la conducerea sa în 2018 a lui Ynon Kreiz, și-a reviuit în sus previziunile anuale, după ce a realizat în al treilea trimestru rezultate superioare așteptărilor analiștilor. Se estimează că va câştiga cote de piaţă în acest trimestru.

Marele succes al anului, filmul "Barbie" și cohorta sa de produse derivate au ajutat bine industria americană. Grupul vizează, în același timp, mai mult adulții, cu lansarea în Europa a platformei sale pentru colecționarii de jucării de lux Mattel Creations.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9722
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9724
USD
Azi 4.5831
Diferența -0.0034
Zi precendentă 4.5865
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9722 RON
USD flag1 USD = 4.5831 RON
GBP flag1 GBP = 5.9672 RON
CHF flag1 CHF = 5.2983 RON
AUD flag1 AUD = 3.0642 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4202 RON
SEK flag1 SEK = 0.4353 RON
XAU flag1 XAU = 403.0756 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308714.32RON
1 ETH = 12085.27RON
1 LTC = 322.33RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17441.390.20%
BET-BK3270.42-0.08%
BET-EF937.640.24%
BET-FI61167.95-0.42%
BET-NG1228.310.27%
BET-TR38452.230.23%
BET-TRN37376.280.23%
BET-XT1501.620.09%
BET-XT-TR3254.380.11%
BET-XT-TRN3170.040.11%
BETAeRO951.12-0.33%
BETPlus2581.780.17%
RTL38690.230.21%

Comunicate de presa

Bancomat CEC Bank

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant RoPay

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant...

Fidelis

FIDELIS, ediția de toamnă a înregistrat record dupã record

A fost cea mai mare sumã investitã, cel mai...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel