Legea RCA. Reguli noi. Nu prezinți dovada, dai banii înapoi

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Obligație pentru șoferi
Obligație pentru șoferi

În cel mult 45 de zile, persoanele care au avut de suferit în urma unor incidente rutiere și au activată opțiunea decontării directe de la propriul asigurător vor trebui să demonstreze cum au folosit banii primiți. În caz contrar, vor returna banii. 

Această obligație este prevăzută într-un proiect legislativ care, dacă nu va fi luat în dezbatere în cursul acestei săptămâni, va fi adoptat tacit la Senat. Este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule.

Conform documentului, șoferii care sunt victime ale accidentelor auto vor trebui să demonstreze ce au făcut cu banii primiți de la asigurătorul direct, ca urmare a utilizării opțiunii decontării directe, ce permite victimei să obțină repararea prejudiciului de la propriul asigurător.

Practic, modificările propuse îi vor impune asiguratului două obligații concrete: decontul de reparație va trebui prezentat asigurătorului propriu în termen de 45 de zile de la data reparației, iar reparația va trebui să fie făcută într-o unitate autorizată. Cei care nu vor respecta aceste două obligații vor fi obligați să dea banii înapoi.

Citește și Modificări RCA. Obligație pentru atelierele de reparații

În expunerea de motive se arată că, la acest moment, mulți beneficiari ai mecanismului decontării directe își duc mașina la reparații în unități neautorizate, la persoane nespecializate și în condiții improprii. Astfel, modificările ar determina oamenii să recurgă la service-uri care ar putea, cel puțin teoretic, să ofere servicii autorizate. Mecanismul decontării directe este opțional pentru asigurat. Practic, acesta, dacă este prejudiciat într-un accident auto, are opțiunea să ceară despăgubirile direct de la asigurătorul personal, pentru a le folosi, ulterior, la reparații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0707
Diferența -0.0026
Zi precendentă 5.0733
USD
Azi 4.3397
Diferența 0.0100
Zi precendentă 4.3297
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0707 RON
USD flag1 USD = 4.3397 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.4290 RON
AUD flag1 AUD = 2.8660 RON
DKK flag1 DKK = 0.6792 RON
CAD flag1 CAD = 3.1258 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4371 RON
SEK flag1 SEK = 0.4631 RON
XAU flag1 XAU = 505.2770 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496813.85RON
1 ETH = 19190.50RON
1 LTC = 501.28RON
1 XRP = 13.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20651.990.11%
BET-BK4000.86-0.05%
BET-EF1121.160.14%
BET-FI73782.12-0.10%
BET-NG1504.180.11%
BET-TR47924.310.11%
BET-TRN46336.450.11%
BET-XT1771.440.07%
BET-XT-TR4024.750.07%
BET-XT-TRN3901.360.07%
BETAeRO952.48-0.55%
BETPlus3026.220.12%
RTL46197.240.14%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel