La ce vârstă pleacă tinerii români din casa părintească

Matei Ion |
Data publicării:
Tinerii români pleacă târziu din căminul părinților
Tinerii români pleacă târziu din căminul părinților

Potrivit datelor Eurostat, tinerii care pleacă din casa părintească cel mai devreme sunt cei din Suedia, Luxemburg, Danemarca și Finlanda.

 

Ponderea tinerilor între 25 și 34 de ani care anul trecut locuiau cu părinții lor a variat în statele membre ale UE de la sub 10% în Danemarca, Finlanda și Suedia până la peste 50% în Slovacia, Grecia și Croația. 

În România, femeile au plecat de acasă la 25,7 ani, iar bărbații numai la 30.3.

Plecarea din gospodăria părintească este adesea influențată de relațiile în care sunt tinerii, de studii, nivelul de dependență financiară, condițiile pieței de muncă, accesibilitatea locuințelor, dar și particularitățile culturale.

În medie, tinerii din UE au părăsit casa părintească la vârsta de 26,2 ani în 2019.

Vârsta a variat însă semnificativ în statele membre ale UE. În 2019, tinerii au plecat de acasă cel mai devreme în cele trei state membre din nord - Suedia (17,8 ani), Danemarca (21,1 ani) și Finlanda (21,8 ani), precum și în Luxemburg (20,1 ani).

Copiii și covid-19. Ce se știe, ce nu este sigur și ce nu se știe

De asemenea, tinerii au plecat de acasă înainte de vârsta de 25 de ani în Estonia (22,2 ani), Franța (23,6 ani), Germania și Olanda (ambele cu 23,7 ani).

La polul opus sunt tinerii din Croația și Slovacia, care rămân cel mai mult în casa părintească: 31,8 ani, respectiv 30,9 ani.

În Italia, tinerii rămân acasă, în medie, până la 30,1 ani, în Bulgaria până la 30,0 ani, în Malta până la 29,9 ani, în Spania până la 29,5 ani, iar în Portugalia și Grecia până la 29, respective 28,9 ani.

Bărbații părăsesc mai târziu casa părintească decât femeile. În aproape toate statele membre ale UE, femeile tinere au avut tendința de a părăsi gospodăria părintească mai devreme decât bărbații. Singura excepție a fost Luxemburgul (20,3 ani pentru femei, comparativ cu 20,0 ani pentru bărbați).

Cele mai mari diferențe între sexe au fost înregistrate în România (25,7 ani pentru femei, comparativ cu 30,3 pentru bărbați), Bulgaria (27,6 vs. 32,1), Croația (29,9 vs. 33,6), Letonia (24,8 vs. 28,1), Ungaria (25,8 vs. 28,5) și Slovacia (29,6 vs. 32,1).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 476433.18RON
1 ETH = 16407.69RON
1 LTC = 406.69RON
1 XRP = 10.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22621.770.47%
BET-BK4374.720.38%
BET-EF1237.760.41%
BET-FI79829.17-0.61%
BET-NG1702.270.49%
BET-TR52534.710.52%
BET-TRN50790.200.51%
BET-XT1942.450.37%
BET-XT-TR4418.110.42%
BET-XT-TRN4282.210.42%
BETAeRO950.56-0.21%
BETPlus3295.960.45%
RTL50742.940.46%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel