Joe Biden. PROMISIUNI electorale. Experții americani sunt sceptici

Simona Haiduc |
Data publicării:
E mai greu în perioadă de pandemie
E mai greu în perioadă de pandemie

Joe Biden, învingătorul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, nu va putea îndeplini toate promisiunile făcute pe durata campaniei electorale. În orice caz, fostul vicepreședinte sub mandatul lui Barack Obama nu va reușit, potrivit experților de peste Ocean, să majoreze impozitele în perioada imediat următoare, scrie agenția Bloomberg.

”De fapt, aici, nici nu contează numele președintele. Indiferent de locatarul de la Casa Albă, indiferent de culoarea lui politică, el nu va putea majora impozitele în plină pandemiei. Nu vreau ca oamenii să reacționeze prea emoțional, de aceea va trebui să amâne aceste planuri”, a comentat George Matheyo, director de investiții la Key Private Bank. 

La rândul său, Grover Norquist, președintele organizației Americans for Tax Reform, a apreciat că nu există, practic, nici un subiect unde democrații și republicanii să poată ajungă la un consens în privința politicii fiscale, ceea ce înseamnă că prea puține dintre promisiunile lui Joe Biden vor putea fi pune în aplicare. În orice caz, nu atâta timp cât la Washington nu va exista o oarecare unanimitate de păreri. 

”Istoria ne învață că proiectele fiscale prezidențiale nu se îndeplinesc întotdeauna în totalitate. Dar propunerile lansate pe timpul campaniei electorale sunt importante din punctul de vedere al direcției, pentru a înțelege care sunt prioritățile candidaților”, au estimat, pe de altă parte, experții firmei KPMG. 

Citește și Până în 2030: ROBOȚII fură și această MESERIE

Bloomberg notează că reprezentanții mediului de afaceri de pe toate palierele acestuia sunt neliniștiți de faptul că victoria lui Biden ar putea însemna creșterea taxelor și impozitelor. O majorare destul de importantă. Biden a propus, de altfel, ca plățile corporative să urce de la 21% la 28%, anularea facilităților fiscale pentru numeroși patroni din sectorul IMM-urilor, și majorarea impozitelor de la 37% la 39,6% pentru cei care câștigă cel puțin 400.000 de dolari. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 303260.52RON
1 ETH = 9069.04RON
1 LTC = 243.41RON
1 XRP = 6.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel