Ivan Patzaichin a MURIT! Povestea unei LEGENDE a sportului

Antonia Popescu |
Data publicării:
Ivan Patzaichin a MURIT! Povestea unei LEGENDE a sportului
Ivan Patzaichin a MURIT! Povestea unei LEGENDE a sportului

Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România. A câştigat 7 medalii la cele 5 Jocuri Olimpice la care a participat şi nici măcar pagaia ruptă nu a putut să îl oprească din drumul spre aurul olimpic.

Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit astăzi, la vârsta de 71 de ani.

Ivan Patzaichin este unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, fiind cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice (1968, 1972, 1980 și 1984).

Din 1968, Ivan Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a reușit performanțe impresionante.

În 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o serie de calificări, lui Ivan Patzaichin i se rupe pagaia. Regulamentul preciza că dacă pagaia se rupe în primii 25 de metri, atunci se reia cursa. Arbitrii nu au oprit cursa, iar românul a vâslit cu ciotul de pagaie şi a încheiat cursa în aplauzele spectatorilor.

Patzaichin a reușit să obțină calificarea în finală, după ce delegația României a făcut contestație, și chiar a obținut o medalie de aur.

Are în total 7 medalii la Jocurile Olimpice (4 de aur și 3 de argint), fiind al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice.

S-a născut pe 26 noiembrie 1949 în localitatea Mila 23 din Delta Dunării. Şi-a petrecut toată copilăria pe canelele Dunării şi a decis să urmeze o carieră în kaiac-canoe după ce a urmărit o transmisiune la tv cu Vicol Calabiciov şi Serghei Covaliov, doi canoişti de la el din sat, care au câştigat titlul mondial în 1966.

În 1967, la vârsta de 18 ani, a plecat în Bucureşti şi s-a legitimat la Dinamo. Un an mai târziu a fost deja inclus în lotul naţional pentru Jocurile Olimpice de la Mexico City. Încă de la prima ediţie a JO, avea să câştige aurul olimpic.

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru International al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.

În 1990, preşedintele Comitetului International Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint. În 2000 a primit Ordinul National “Serviciul Credincios” în gradul de ofiţer , iar în 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. În 2010 a fost distins cu Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”.

"Totdeauna am fost mândru că sunt român şi bucuros să reprezint România. Întotdeauna am dorit să câştig, deşi foarte puţină lume ştie că nu uşor se câştigă şi foarte puţină lume ştie că nu am început aproape nimic cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva, şi trebuia să reiau lupta, să lupt din nou să realizez ceea ce mi-am propus", a declarat Ivan Patzaichin, în 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.5772
Diferența -0.0188
Zi precendentă 4.596
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 17-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9756 RON
USD flag1 USD = 4.5772 RON
GBP flag1 GBP = 5.7994 RON
CHF flag1 CHF = 5.0733 RON
AUD flag1 AUD = 3.0569 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3593 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4285 RON
XAU flag1 XAU = 351.0005 RON
Monede Crypto
1 BTC = 303717.04RON
1 ETH = 13822.50RON
1 LTC = 382.20RON
1 XRP = 2.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17190.17 -0.59%
BET-BK 3149.62 -0.60%
BET-FI 58836.00 -1.75%
BET-NG 1225.72 0.02%
BET-TR 36347.10 0.20%
BET-TRN 35452.75 0.13%
BET-XT 1460.38 -0.54%
BET-XT-TR 3048.17 0.26%
BET-XT-TRN 2978.54 0.19%
BETAeRO 1034.62 0.13%
BETPlus 2538.86 -0.47%
RTL 37725.27 -0.61%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel