Irlanda, încă optimistă în privința Brexit-ului

Matei Ion |
Data publicării:
Paschal Donohoe
Paschal Donohoe

Irlanda îşi va construi luna viitoare bugetul pe 2020 pe baza ipotezei unui Brexit fără acord, a anunţat miercuri ministrul de finanţe Paschal Donohoe, citat de Reuters.

În iunie, guvernul de la Dublin a prezentat două strategii bugetare: o opţiune preferată, care prevedea creşterea excedentului în cazul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană în cadrul unui acord, şi un scenariu fără reglementarea Brexit-ului, urmat de un deficit pentru amortizarea şocului. Proiectul anunţat acum acceptă revenirea la deficit.

Ministerul de finanţe nu a luat în considerare şi eventualitatea că Regatul Unit va rămâne în UE.

"Dată fiind incertitudinea şi lipsa de claritate privind calendarul şi formatul ieşirii Regatului Unit, pregătirea unui scenariu fără acord este cea mai rezonabilă abordare", a declarat Donohoe într-o conferinţă de presă. "De aceea, acesta este un buget care va fi sigur, un buget prudent. Se va concentra pe asigurarea existenţei resurselor necesare în momentul unei schimbări, pentru a ajuta ţara noastră să se pregătească de şocul care s-ar putea produce la sfârşitul lui octombrie sau în diferite alte scenarii în 2020", a adăugat el.

Atac ce amintește de epoca sângeroasă din Irlanda de Nord

În ambele cazuri, ar fi disponibile 2,8 miliarde de euro, din care 2,1 miliarde au fost deja angajate pentru cheltuieli de infrastructură şi creşteri salariale în sectorul de stat. Diferenţa ar putea fi utilizată fie pentru cheltuieli suplimentare şi reducerea impozitării, ca în anii anteriori, fie redirecţionată spre domeniile cele mai afectate de posibilele perturbări grave ale comerţului cu Regatul Unit. În varianta optimistă a unui Brexit ordonat, Irlanda ar putea conta pe o creştere economică de 3,3%; lipsa unui acord cu Londra ar duce la stagnarea economiei irlandeze.

Încă din iunie, ministrul de finanţe anunţase că va permite un deficit al finanţelor publice de 0,5% până la 1,5% din produsul intern brut, dacă nu va exista un acord pentru Brexit. Revenirea la excedent ar dura în acest caz între trei şi patru ani, arată prognozele ministerului. Ar fi necesare mai multe împrumuturi, în contextul unei datorii publice de aproximativ 100% din PIB - un mare pas înapoi de la primul excedent bugetar din ultimul deceniu înregistrat de Irlanda anul trecut, apreciază Reuters.

Consiliul Fiscal - organismul de monitorizare fiscală independentă - a apreciat miercuri că planificarea pe baza ipotezei unui Brexit fără acord este cea mai potrivită. Alţi economişti consideră că prudenţa este recomandabilă indiferent de rezultatul Brexit-ului, din cauză că există oricum riscul supraîncălzirii economiei.

"Chiar dacă s-ar ajunge la un acord în următoarele săptămâni, ceea ce credem că e improbabil, o poziţie fiscală prudentă ar fi corespunzătoare în contextul capacităţii maxime a economiei irlandeze. În această privinţă, Brexit-ul ar putea asigura o anumită acoperire pentru respingerea apelurilor la cheltuieli suplimentare", a declarat Dermot O'Leary, economist-şef la agenţia de brokeraj Goodbody Stockbrokers.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487989.08RON
1 ETH = 17285.40RON
1 LTC = 424.32RON
1 XRP = 11.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel