Iranul îi înduplecă pe occidentali cu zero promisiuni: ”Teheranul și-a jucat bine cărțile”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Puterile occidentale au anulat luni planurile pentru o rezoluție care critică Iranul după ce Teheranul a fost de acord să prelungească monitorizarea unor activități nucleare, chiar dacă AIEA a declarat că Iranul nu a făcut nici o „promisiune” clară în această privință.

Decizia Statelor Unite, Franței, Marii Britanii și Germaniei de a nu promova o rezoluție în cadrul reuniunii din această săptămână a Consiliului de Guvernatori al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), evită o escaladare a tensiunilor cu Iranul, care ar fi curmat speranțele de a relua discuțiile cu privire la reintrarea Iranului în acordul nuclear.

„Iranul și-a jucat bine cărțile”, a spus un diplomat din Viena despre acordul din weekend. „Promisiunea de a continua discuțiile la nivel înalt cu privire la problemele restante a reușit să reducă presiunea pentru o rezoluție, chiar dacă ceea ce Grossi a adus înapoi de la Teheran a fost jalnic de puțin”, relatează Reuters.

În timpul unei vizite la Teheran a șefului AIEA, Rafael Grossi, care a avut loc în acest weekend, Iranul a fost de acord să acorde Agenției ONU accesul la echipamentele sale din Iran, care monitorizează unele zone sensibile ale programului său nuclear.

Grossi a declarat duminică că acordul a rezolvat „cea mai urgentă problemă” dintre AIEA și Iran. Cu toate acestea, Grossi a declarat că Teheranul nu și-a luat niciun angajament ferm privind elucidarea situației urmelor de uraniu găsite în mai multe situri vechi. 

"Nu am primit nicio promisiune", a recunoscut Grossi într-o conferință de presă, când a fost întrebat despre urmele de uraniu, dintre care primele au fost găsite acum mai bine de doi ani într-un sit nuclear din Teheran, despre care Iranul a declarat că este o instalație de curățare a covoarelor.

Scopul acordului din weekend a fost să se câștige timp pentru eforturi diplomatice mai largi, menite să readucă pe deplin Statele Unite și Iranul în acordul nuclear din 2015, care a impus restricții asupra activităților nucleare ale Iranului în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului.

Grossi a declarat că se va întâlni săptămâna viitoare, la Viena, cu șeful programului nuclear iranian, Mohammad Eslami.

Atunci, președintele Donald Trump a scos Statele Unite din acordul nuclear în 2018, reimpunând sancțiuni economice pentru Iran. Teheranul a răspuns un an mai târziu, încălcând mai multe dintre restricțiile Acordului.

Discuțiile indirecte dintre Iran și Statele Unite s-au oprit în iunie a.c., la câteva zile după ce Ebrahim Raisi a fost ales președinte al Iranului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0014
Zi precendentă 5.0865
USD
Azi 4.429
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.4207
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.4290 RON
GBP flag1 GBP = 5.7690 RON
CHF flag1 CHF = 5.4608 RON
AUD flag1 AUD = 2.8701 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4334 RON
SEK flag1 SEK = 0.4621 RON
XAU flag1 XAU = 565.0116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458340.03RON
1 ETH = 15046.91RON
1 LTC = 390.50RON
1 XRP = 10.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22700.590.24%
BET-BK4403.920.38%
BET-EF1240.530.30%
BET-FI81835.611.04%
BET-NG1704.680.21%
BET-TR52717.560.24%
BET-TRN50966.990.24%
BET-XT1953.750.32%
BET-XT-TR4443.800.32%
BET-XT-TRN4307.100.32%
BETAeRO913.57-0.46%
BETPlus3308.350.25%
RTL50925.560.24%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel