Investiție de aproape 21 milioane lei la centrala Tismana. Hidroelectrica a semnat recepția lucrărilor

Delia Gheață |
Data publicării:
Hidroelectrica
Hidroelectrica

Hidroelectrica exploatează un număr de 182 de centrale hidroelectrice şi cinci staţii de pompare.

Hidroelectrica a semnat alături de Electromontaj - Sucursala Craiova recepţia punerii în funcţiune a instalaţiilor aferente hidroagregatului numărul 2 (HA2) al centralei hidroelectrice Tismana Subteran, lucrările fiind parte dintr-un contract cu mai multe obiective, a cărui valoare totală se ridică la 20,8 milioane lei.

Conform unui comunicat al companiei, etapa investiţională recepţionată a vizat instalaţiile de automatizare şi comandă HA2, instalaţiile auxiliare, instalaţiile de alimentare şi distribuţie 0,4 kV curent alternativ etc.

"Prin realizarea lucrărilor de modernizare şi de reabilitare a echipamentelor vizăm implementarea unor soluţii tehnologice de ultimă generaţie. Suntem interesaţi de introducerea de automatizări acolo unde este posibil, astfel încât obiectivele noastre să poată fi operate cu intervenţie umană cât mai redusă. Considerăm că tehnologia modernă aduce un semnificativ plus valoric siguranţei în exploatare şi fiabilităţii sistemelor. Este un efort pe care Hidroelectrica îl face ca parte a angajamentului pe care şi l-a asumat de modernizare continuă a obiectivelor pe care le are în portofoliu", a afirmat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Cea mai mare unitate hidroenergetică

CHE Tismana Subteran este cea mai mare unitate hidroenergetică din cadrul Complexului hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana. Centrala uzinează apă din lacul de acumulare Motru, ce are un volum util de 3,5 milioane m.c. prin intermediul unei conducte forţate în lungime de 8.580 m, şi din lacul Clocotiş, cu un volum util de 1,8 milioane de mc. şi cu o galerie de 11.450 de metri. Centrala Hidroelectrică Tismana Subteran este echipată cu două hidroagregate cu turbine Francis cu ax vertical şi cameră spirală metalică cuplate cu două generatoare având o putere instalată de 53 MW fiecare. Producţia medie anuală de energie electrică se situează la cifra de 262 GWh.

Hidroelectrica exploatează un număr de 182 de centrale hidroelectrice şi cinci staţii de pompare, având o capacitate totală instalată de producere a energiei de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcule eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. 

Citește și Hidroelectrica, performanță excelentă pentru primele 6 luni ale anului 2023

Citește și Hidroelectrica îşi caută noi directori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0545
Diferența -0.0033
Zi precendentă 5.0578
USD
Azi 4.3573
Diferența 0.0186
Zi precendentă 4.3387
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0545 RON
USD flag1 USD = 4.3573 RON
GBP flag1 GBP = 5.8454 RON
CHF flag1 CHF = 5.3834 RON
AUD flag1 AUD = 2.7981 RON
DKK flag1 DKK = 0.6771 RON
CAD flag1 CAD = 3.1321 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4263 RON
SEK flag1 SEK = 0.4519 RON
XAU flag1 XAU = 466.5432 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501365.14RON
1 ETH = 20676.70RON
1 LTC = 528.19RON
1 XRP = 13.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20689.53-0.24%
BET-BK3970.20-0.29%
BET-EF1120.75-0.28%
BET-FI69717.081.06%
BET-NG1506.13-0.22%
BET-TR48010.96-0.23%
BET-TRN46420.28-0.23%
BET-XT1767.67-0.10%
BET-XT-TR4016.24-0.10%
BET-XT-TRN3893.10-0.10%
BETAeRO946.49-0.41%
BETPlus3032.63-0.22%
RTL46214.19-0.27%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel