Investiții în SĂNĂTATE. Premierul Orban a anunțat SUMA

Mara Ivan |
Data publicării:
Inclusiv în cabinetele medicilor
Inclusiv în cabinetele medicilor

România va beneficia de fonduri europene de peste patru miliarde de euro, care vor fi destinate investiţiilor în sănătate, a declarat, sâmbătă, premierul Ludovic Orban.

Prezent la Arad, la semnarea unor contracte de finanţare din fonduri europene în domeniul sănătăţii, şeful Executivului a precizat că "investiţiile trebuie să vizeze atât infrastructura de sănătate, cât şi dotarea nu numai a spitalelor, ci şi a cabinetelor medicilor de familie şi a cabinetelor medicilor specialişti care lucrează în ambulatoriu".

"Vom avea fonduri de peste patru miliarde de euro, care vor fi destinate investiţiilor în sănătate. Aici, toate instituţiile, toate structurile din sistemul de sănătate trebuie să fie pregătite să genereze proiecte pentru a putea absorbi aceste fonduri europene, care vor fi extrem de mari şi vor trebui utilizate. Până la urmă, scopul nostru este să îmbunătăţim calitatea serviciilor medicale pe care le furnizăm către oameni, să avem grijă mai bine de sănătatea oamenilor, să asigurăm condiţii mai bune de prevenţie, de diagnosticare, de tratare pentru cetăţeni şi să asigurăm, în mod evident, condiţii mult mai bune de muncă pentru cadrele medicale, medici, asistenţi şi alte categorii de angajaţi", a afirmat Orban.

Citește și Deficit bugetar. Florin Cîțu: Vă spun că REUȘIM

De asemenea, el a vorbit de necesitatea întăririi capacităţii direcţiilor de sănătate publică de a interveni în situaţii de criză sanitară.

"S-a văzut foarte clar că, o lungă perioadă de timp, direcţiile de sănătate publică au fost uitate şi au fost tratate ca o 'Cenuşăreasă' a sistemului public, dar s-a văzut cât de importante sunt şi cât de necesare. Aici va trebui să facem investiţii masive în digitalizare, investiţii masive în pregătirea personalului, în recrutarea personalului, pentru că, din păcate, direcţiile de sănătate publică au fost subdimensionate şi lipsite de un personal care să aibă cu adevărat capacitatea de a face faţă provocărilor", a adăugat Ludovic Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0956
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0941
USD
Azi 4.3216
Diferența 0.0170
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0956 RON
USD flag1 USD = 4.3216 RON
GBP flag1 GBP = 5.8285 RON
CHF flag1 CHF = 5.5867 RON
AUD flag1 AUD = 3.0472 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1587 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4529 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 693.2599 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285618.22RON
1 ETH = 8341.12RON
1 LTC = 224.85RON
1 XRP = 6.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28933.370.39%
BET-BK5760.870.12%
BET-EF1558.150.59%
BET-FI110372.200.13%
BET-NG2078.320.48%
BET-TR67754.850.39%
BET-TRN65449.490.39%
BET-XT2508.610.33%
BET-XT-TR5742.600.33%
BET-XT-TRN5562.310.33%
BETAeRO1024.650.60%
BETPlus4189.520.40%
RTL65096.360.39%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel