Indicele care asigură o pensie mai mare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Să calculăm / FOTO: Freepik
Să calculăm / FOTO: Freepik

S-a vorbit atât de mult, în ultimul timp, despre recalcularea pensiilor, despre sumele în plus pe care le vor primi seniorii României după această procedură, încât s-ar părea că nu mai este nimic de spus. 

Totuși, trebuie făcute unele precizări menite să clarifice anumite aspecte. Se știe că valoarea pensiilor de care vârstinicii vor beneficia după 1 septembrie va fi determinată de mai multe criterii, printre care și acest indice de corecție. 

Înainte de toate merită amintit că acest indice de corecție a fost introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 170 și a fost aplicat tuturor pensiilor. În primul an el a fost de 1,12, urcând la 1,17 în 2012 și 2013, pentru ca apoi să scadă, în următorii ani până la 1,15, ba chiar 1,07, cum s-a întâmplat în 2014 și 2014. În 2019, el a fost de 1,20, pentru ca din 2020 să fie de 1,41. 

În noua Lege a pensiilor, acest element nu se mai regăsește, iar seniorii care s-au retras din activitate înainte de anul 2011 vor avea parte de cele mai mari majorări de pensii. Veniturile lor s-ar putea dubla aproape, dacă au muncit mai mult de 25 de ani.

În același timp, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat că "pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional", a subliniat șeful CNPP. 

Alt factor care va spori veniturile pensionarilor sunt punctele de stabilitate care, după cum declara recent ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu, ”ne ajută în special să adecvăm pensiile cu venituri mici”. 

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia, inclusiv cele aferente perioadelor de necontributivitate, și a numărului de puncte de stabilitate. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte;

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte;

- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495239.79RON
1 ETH = 19344.55RON
1 LTC = 492.29RON
1 XRP = 13.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel