India importă un nivel record de petrol rusesc, spre bucuria lui Putin

Delia Gheață |
Data publicării:
Contează și aspectul financiar
Contează și aspectul financiar

India s-a decis: petrolul rusesc este mai bun decât cel irakian sau saudit.

O decizie în spatele căreia se află atât raționamente de ordin economic, dar și calcule politice: țițeiul important din țara președintelui Vladimir Putin este considerabil mai ieftin decât cel oferit de alți mai producători mondiali. În plus, știind ce nevoie are Kremlinul de bani, ce mare nevoie are Moscova de bani, mai este loc de reducere a prețurilor, după principiul ”te ajut, te susțin cu mari riscuri pentru mine, dar nu degeaba”. 

Cert este că livrările de petrol rusesc în India au atins nivelul record de aproximativ 1,95 milioane de barili pe zi (bpd) în luna mai, în timp ce importurile din Irak şi Arabia Saudită au scăzut. În orice caz așa reiese din datele publicate de surse din industrie, analizate de Reuters.

India, al treilea mare consumator şi importator de petrol din lume, cumpără peste 80% din petrol de pe pieţele externe. După ce Occidentul a impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, rafinăriile din India s-au axat pe procesarea ţiţeiului rusesc.

În mai, aproximativ 40% din ţiţeiul importat de India a provenit din Rusia, în timp ce importurile din Irak s-au situat la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar cele din Arabia Saudită la cel mai redus nivel din septembrie 2021, conform analizei Reuters.

India a importat luna trecută 801.400 bpd de ţiţei irakian, în scădere cu 13,7% faţă de aprilie, în timp ce livrările din Arabia Saudită au scăzut cu 15%, la 616.100 bpd. Per ansamblu, importurile Indiei de petrol au crescut uşor în mai, la 4,8 milioane de barili pe zi.

Analiştii se aşteaptă ca importurile Indiei de ţiţei rusesc să rămână ridicate, preţul fiind mult mai scăzut decât pentru ţiţeiul din Orientul Mijlociu.

În aprilie, preţul final la cumpărător pentru o tonă de petrol rusesc a fost de aproximativ 500 de dolari, cel din Irak a costat 570 de dolari, iar cel din Arabia Saudită - 637,40 dolari.

În urma majorării achiziţiilor de petrol ieftin rusesc, ponderea importurilor din Orientul Mijlociu - tradiţional principala sursă a Indiei - a ajuns la nivelul scăzut record de 39% în mai, de la 44% în aprilie. 

Qatarul va semna un al doilea mega-contract energetic cu China

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 04-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292413.34RON
1 ETH = 14471.82RON
1 LTC = 382.46RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

Comunicate de presa

Bani
Loteria Romana

Loteria Română, modificare privind tragerile speciale de Paşte

Compania anunţă modificări faţă de programul...

Vacanță în Grecia / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel