Horoscopul nefericiților. Zodiile care sunt veșnic nemulțumite

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nu știu să-și controleze emoțiile
Nu știu să-și controleze emoțiile

Poți să te dai peste cap, să aduci Luna de pe cer, să faci, practic, imposibil, tot degeabă. Sunt persoane care nu vor fi niciodată mulțumite și mereu vor găsi câte un nod în papură. 

Și nu neapărat pentru că sunt exagerat de pretențioase. Pur și simplu, nu reușesc să iasă rapid din starea de stres, să privească partea plină a paharului.

Berbec

Când în viața nativilor din Berbec ceva scârțâie, ei consideră că este de datoria lor să spună tuturor cât de năpăstuiți sunt. Dar ei chiar suferă. Culmea este că, deși sunt zodii capabile să controleze totul în jurul lor, când apar necazurile, devin aproape neputincioși, oscilând dintr-o extremă în alta. Sunt atât de convinși că nimic nu e bine, încât nimeni nu le va putea scoate această idee din cap. Problema este că, din păcate, Berbecii au darul de a-i molipsi pe toți cu energia lor negativă.

Vărsător

Pot fi scoși foarte ușor din starea de echilibru. Imediat încep să tune și să fulgere, căutând oameni care să le împărtășească furia lor. Interesant este că, deseori, nu există motive întemeiate pentru o astfel de stare de spirit. Ceva i-a enervat și brusc, totul devine negru, dușmănos, ostil. Vărsându-și oful, nativii din Vărsător sunt capabili să repete de zece ori același lucru până când nu vor obține din partea interlocutorului reacția cerută de lumea lor interioară.

Gemeni

Sunt cei mai plângăcioși. Optimiști din fire și perseverenți în realizarea planurilor propuse, intuitivi și pedanți, Gemenii sunt cuprinși de disperare la cel mic obstacol pe care nu l-au anticipat. Încep să-și imagineze probleme false, se vaită permanent, susținând că soarta este nedreaptă și ghinionul îi urmărește pas cu pas. Singura modalitate de a-i readuce cu picioarele pe pământ este să stai de vorbă cu ei.

Capricorn

În majoritatea timpului sunt nemulțumiți. Persoane inteligente și cu inițiativă, Capricornii pot găsi rapid o soluție clară și eficientă. Cu toate acestea, până la rezolvarea problemei, ei se tânguie și se plâng, afirmând cu tărie că e sfârșitul. Fie că descoperă o pată pe bluză sau cămașă, fie că a uitat să cumpere săpun la baie, totul se transformă într-o adevărată apocalipsă. Iar ceilalți trebuie să suporte accesele de maximă nemulțumire. Dar problemele le rezolvă.

Citește și Horoscopul bârfitorilor. Zodiile care nu știu să păstreze un secret

Săgetător

Pentru că au o nevoie disperată de atenția celorlalți, au găsit o metodă de a fi centrul Universului - se ceartă cu persoanele care nu sunt de acord cu ideile lor. Sunt în stare de multe pentru a-și apăra punctul de vedere. De regulă, arma preferată este văicăreala: cât de greu le este, câte probleme au pe cap, cât de nedrepți sunt ceilalți, etc. Dar povestesc totul atât de frumos, cu atâta tristețe în glas, încât interlocutorii cad în plasă și, într-un final, trec de partea lor, susținându-i și încurajându-i.

Pești

Spre deosebire de celelalte zodii nemulțumite Peștii sunt personalități extrem de sensibile. Se întristează ușor, apreciind că toți sunt împotriva lor, că nimeni nu îi apreciază, că sunt disprețuiți și marginalizați. Nativii din Pești trăiesc prin emoții și, chiar și la cel mai mic necaz, pot cădea în depresie. Revin cu greu la normal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290584.34RON
1 ETH = 13975.52RON
1 LTC = 369.78RON
1 XRP = 2.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel