Guvernul acordă noi ajutoare financiare. Cine sunt beneficiarii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Copil
Copil

Decizia a fost adoptată în ședința de joi a Executivului.

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.789.520 lei pentru sprijinirea a 430 familii și persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, se arată în comunicatul de presă remis spre publicare.

În document se precizează cine sunt beneficiare și ce sume sunt alocate pe categorii de familii. 

    • 208.500 lei pentru 33 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Gorj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea; 

   • 501.620 lei pentru 126 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an. Aceste persoane, afectate de fenomenele meteorologice extreme, sunt din județele: Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Constanța, Maramureș, Neamț și Prahova; 

  • 1.079.400 lei pentru 271 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

”Continuăm să monitorizăm, cu ajutorul autorităților locale, situația persoanelor care din diferite motive ajung în situații extreme și să le sprijinim pentru a depăși aceste etape de viață.  În anul 2024 am acordat ajutoare de urgență în sumă totală de 164.147.036 lei, din care suma de 156.300.000 lei a fost alocată pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de fenomene meteorologice deosebite produse în luna septembrie 2024.”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgență se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, se precizează în respectivul comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0856
Diferența 0.0027
Zi precendentă 5.0829
USD
Azi 4.38
Diferența 0.0157
Zi precendentă 4.3643
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0856 RON
USD flag1 USD = 4.3800 RON
GBP flag1 GBP = 5.7719 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.8759 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1394 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4650 RON
XAU flag1 XAU = 560.9803 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474886.35RON
1 ETH = 16688.06RON
1 LTC = 417.02RON
1 XRP = 10.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22496.14-0.51%
BET-BK4348.59-0.18%
BET-EF1229.57-0.63%
BET-FI81035.470.16%
BET-NG1691.20-0.82%
BET-TR52215.60-0.51%
BET-TRN50484.38-0.51%
BET-XT1935.37-0.46%
BET-XT-TR4399.73-0.46%
BET-XT-TRN4264.62-0.46%
BETAeRO941.42-1.36%
BETPlus3276.68-0.50%
RTL50457.17-0.52%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel