Gratuități pentru pensionari. Care sunt serviciile de care pot beneficia

pensionari_asistenta_71987100
Pensionarii pot beneficia de mai multe gratuități
Persoanele vârstnice (pensionarii) au dreptul la asistență socială, potrivit Legii nr. 17/2000 în funcție de situația socială și medicală și de resursele economice de care dispun.

Măsurile de asistență socială prevăzute de lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

Persoanele vârstnice care beneficiază de asistență socială au dreptul și la alte forme de protecție socială. Asistența socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale.

Cine sunt cei care beneficiază de asistență socială:

  • nu au familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta;

  • nu au locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii;

  • nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

  • nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată;

  • se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, din cauza bolii ori stării fizice sau psihice.

Pensionare anticipată 2019. Cum se pot pensiona mai devreme bărbații

Serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimțământul acestora și au în vedere:

  • îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu;

  • îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice;

  • îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe sociale, precum și altele asemenea.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close