Geruri siberiene! Alertă de temperaturi glaciale în China VIDEO

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ger de crapă pietrele!
Ger de crapă pietrele!

Autoritățile au avertizat că mercurul din termometre ar putea coborî la temperaturi minime record. 

China a emis sâmbătă o alertă de temperaturi glaciale, la o zi după ce preşedintele Xi Jinping a lansat un apel cerând "eforturi totale" pentru a răspunde la situaţiile de urgenţă.

Frigul năprasnic s-a instalat la puţin timp după prima ninsoare consistentă care a căzut în această iarnă la Beijing, unde sistemul de transport public a suferit întârzieri, cursele aeriene au fost anulate, iar şinele alunecoase au provocat joi seară o coliziune la metrou care a cauzat rănirea a peste o sută de persoane.

Potrivit agenţiei naţionale de presă China Nouă, care citează autorităţile de la Beijing, "în unele regiuni din nordul Chinei şi de-a lungul Fluviului Galben şi a râului Huai, temperaturile ar putea să se apropie sau să depăşească nivelurile record pentru această perioadă a anului".

Sfidând vremea deja geroasă, turiştii din Beijing au înfruntat vineri vântul muşcător pe Marele Zid, aflat în munţii care înconjoară oraşul şi care a fost acoperit de un strat subţire de zăpadă.

Vremea neobişnuit de rece ar trebui să se răspândească şi în alte părţi ale Chinei, avertizarea oficială de sâmbătă adăugând că sunt aşteptate temperaturi minime zilnice de 0 grade Celsius în următoarele zile în partea de sud a provinciei Guizhou, la aproximativ 300 de kilometri de graniţa cu Vietnam.

Youtube video image

În timp ce ţara se pregăteşte pentru scăderea temperaturilor, preşedintele Xi Jinping a cerut să se facă "eforturi totale pentru a răspunde la situaţii de urgenţă".

În faţa "riscurilor mari de catastrofe" generate de iminentul val de frig, preşedintele Xi "a declarat că o atenţie specială ar trebui acordată prevenirii dezastrelor, activităților de ajutorare", a relatat China Nouă.

"Capacităţile de aprovizionare cu cărbune, electricitate, petrol şi gaze trebuie consolidate şi trebuie să se lucreze pentru a securiza aprovizionarea cu energie şi pentru a se asigura că populaţia are căldură în locuinţe", a adăugat preşedintele Xi, potrivit aceleiaşi surse.

Temperaturile glaciale vin după o vară cu recorduri de căldură şi inundaţii devastatoare în nordul Chinei, în timp ce experţii avertizează asupra unui risc crescut de condiţii meteorologice extreme ce ar fi provocate de schimbările climatice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4142
Diferența 0.0162
Zi precendentă 4.398
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.4142 RON
GBP flag1 GBP = 5.7733 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.8625 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1423 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4342 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 576.7247 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371638.87RON
1 ETH = 12062.55RON
1 LTC = 376.18RON
1 XRP = 8.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23137.29-0.27%
BET-BK4501.24-0.54%
BET-EF1266.82-0.20%
BET-FI89841.11-1.07%
BET-NG1720.33-0.22%
BET-TR53948.10-0.27%
BET-TRN52135.37-0.27%
BET-XT2004.93-0.35%
BET-XT-TR4574.51-0.35%
BET-XT-TRN4432.38-0.35%
BETAeRO942.640.09%
BETPlus3370.58-0.26%
RTL52103.84-0.26%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel