Un proiect aflat la Senat propune reducerea vârstei de pensionare pentru femeile din sistemul militar și de ordine publică în funcție de numărul copiilor crescuți.
Femeile care lucrează în sistemul militar, în Poliție sau în administrația penitenciară ar putea beneficia de o nouă reducere a vârstei de pensionare, în funcție de numărul copiilor pe care i-au născut sau adoptat și crescut. Reducerea propusă începe de la șase luni pentru un copil și poate ajunge la trei ani și șase luni în cazul femeilor care au cel puțin șapte copii.
Măsura apare într-o propunere legislativă puțin mediatizată, B344/2026, care urmărește completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Proiectul a fost înregistrat la Senat la 27 mai 2026, iar la 6 august figurează în continuare cu statutul "înregistrat la Senat pentru dezbatere". Senatul este prima Cameră sesizată. Fișa proiectului de la Senat
Important, facilitatea nu este în vigoare și nici nu a fost deocamdată adoptată de Senat.
Cine ar putea beneficia
Potrivit formei inițiatorului, reducerea ar urma să se acorde femeilor din trei mari categorii profesionale:
- cadre militare;
- polițiști;
- funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Nu ar fi însă suficient ca o persoană să facă parte din una dintre aceste categorii și să aibă copii.
Proiectul condiționează facilitatea de îndeplinirea cerințelor de vechime prevăzute de Legea nr. 223/2015. Este vorba despre o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, dintre care minimum 15 ani trebuie să reprezinte vechime în serviciu. Condițiile sunt prevăzute de art. 16 din actuala lege a pensiilor militare. Legea nr. 223/2015
Cu cât s-ar reduce vârsta de pensionare
Grila prevăzută în proiect este graduală:
Număr de copii Reducerea propusă
1 copil______________6 luni
2 copii______________1 an
3 copii______________1 an și 6 luni
4 copii______________2 ani
5 copii______________2 ani și 6 luni
6 copii______________3 ani
7 sau mai mulți_____ 3 ani și 6 luni
Astfel, de exemplu, o femeie care îndeplinește condițiile de vechime și a crescut patru copii ar putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme decât vârsta standard care i s-ar aplica în mod normal.
Pentru șapte sau mai mulți copii, avantajul ar ajunge la trei ani și șase luni.
Condiția importantă privind creșterea copilului
Proiectul stabilește destul de strict și ce înseamnă "copil crescut".
În cazul copiilor biologici, beneficiara trebuie să fi exercitat efectiv drepturile și obligațiile părintești până când copilul a împlinit 16 ani.
Pentru copiii adoptați apare o condiție suplimentară: adopția trebuie să fi avut loc cu cel puțin 13 ani înainte ca minorul să împlinească 16 ani. Practic, din formularea actuală a proiectului rezultă că adopția ar trebui să fi fost realizată cel târziu în jurul vârstei de trei ani a copilului pentru ca reducerea să poată fi acordată.
Documentele prin care se va dovedi creșterea copilului și procedura efectivă de acordare ar urma să fie stabilite ulterior prin norme metodologice.
Reducerea s-ar putea cumula, dar există un prag de 45 de ani
Unul dintre cele mai importante articole ale proiectului prevede că reducerea acordată pentru copii s-ar aplica cumulativ cu alte reduceri ale vârstei de pensionare prevăzute de legislația pensiilor militare.
Aici pot intra, de exemplu, reducerile acordate pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, speciale sau alte condiții.
Există însă o limită expresă: în urma cumulării reducerilor, vârsta de pensionare nu ar putea coborî sub 45 de ani.
Prin urmare, cei trei ani și șase luni pentru șapte sau mai mulți copii nu reprezintă automat încă trei ani și jumătate peste orice altă reducere deja obținută dacă rezultatul ar coborî vârsta sub acest prag.
Proiectul a primit însă aviz negativ de la Consiliul Legislativ
Parcursul propunerii nu este lipsit de obstacole. Consiliul Legislativ a emis, la sfârșitul lunii iunie, un aviz negativ.
Instituția a criticat, între altele, lipsa unei evaluări a impactului financiar asupra bugetului și insuficienta fundamentare a măsurii. Totodată, Consiliul Legislativ contestă argumentul inițiatorului potrivit căruia femeile din sistemul pensiilor militare ar trebui tratate identic cu femeile din sistemul public de pensii, arătând că cele două sisteme funcționează după principii diferite.
Și Consiliul Fiscal a constatat o problemă financiară. Instituția arată că propunerea ar putea majora cheltuielile bugetare, dar documentația obligatorie privind impactul financiar nu a fost prezentată, motiv pentru care a solicitat actele necesare pentru a-și putea formula opinia. Opinia Consiliului Fiscal
Așadar, B344/2026 deschide posibilitatea unei reduceri suplimentare importante pentru mamele din sistemul militar și de ordine publică, dar măsura se află încă într-o fază incipientă a procedurii parlamentare și poate fi modificată substanțial sau respinsă.