Germania a făcut MARELE ANUNȚ. Ce le-a transmis Vladimir Putin

Antonia Popescu |
Data publicării:
 Vladimir Putin
Vladimir Putin

Guvernul german a indicat că preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat miercuri pe cancelarul Olaf Scholz că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum ordonase recent Moscova, relatează France Presse.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a indicat că Putin l-a asigurat pe Scholz că plăţile Europei luna viitoare "vor continua să fie în euro şi transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni" şi că aceasta se va ocupa de conversia în ruble.

Hebestreit a adăugat că preşedintele Putin subliniase că "nimic nu se va schimba pentru partenerii contractuali europeni" când noul sistem de plăţi cerut de Moscova va intra în vigoare la 1 aprilie.

"Cancelarul Scholz nu a acceptat această procedură, dar a cerut informaţii în scris pentru a o înţelege mai bine", a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

"Ceea ce G7 a convenit rămâne:livrările de energie vor fi plătite exclusiv în euro şi în dolari, aşa cum este indicat în contracte", a asigurat el.

Kremlinul făcuse public anterior propriul rezumat al convorbirii, indicând că Putin i-a spus lui Scholz că cererea Moscovei ca Europa să treacă la plata gazelor în ruble nu trebuie "să ducă la o deteriorare a condiţiilor contractuale pentru societăţile importatoare europene".

Criza gazelor din Rusia. Cum este afectată România

Preşedintele rus a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările "neprietenoase", inclusiv statele membre ale Uniunii Europene.

Germania a ridicat miercuri nivelul de alertă al planului său de urgenţă pentru gaze, de teama că Rusia va întrerupe aprovizionarea dacă ţările occidentale refuză să plătească în ruble.

Exprimându-se în numele miniştrilor energiei din G7, germanul Robert Habeck a declarat luni că cererea ruşilor constituie o "încălcare unilaterală şi manifestă a acordurilor existente".

Kremlinul a declarat miercuri că Rusia nu va cere imediat cumpărătorilor săi de gaze naturale să plătească în ruble pentru moment.

"Plăţile şi livrările sunt un proces care necesită timp", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421726.29RON
1 ETH = 8031.53RON
1 LTC = 380.23RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel