Două companii britanice de investiții, Alliance Trust și Witan, și-au anunțat miercuri, print-un comunicat de presă, intenția de a fuziona pentru a crea un fond în valoare de aproximativ 5 miliarde de lire sterline (aproape 6 miliarde de euro), informează agențiile de presă internaționale.
„Activele Witan vor fi transferate către Alliance Trust în schimbul unor noi acțiuni ordinare” la noua entitate se va numi „Alliance Witan” și va avea active nete „de aproximativ 5 miliarde de lire sterline”, au precizat cele două societăți în comunicatul lor de presă.
Această fuziune va permite „economii semnificative ca amploare”, iar noua entitate va fi integrată în FTSE 100, principalul indice al Bursei de la Londra, care reunește cele mai mari capitalizări bursiere din capitala britanică, au precizat companiile.
Alliance Trust a crescut cu 0,50%, la 1.210 pence miercuri în jurul orei 08:10 GMT la Bursa de Valori din Londra, în timp ce Witan a urcat cu 4,41%, la 272,50 pence. Tranzacția este de așteptat să se încheie la sfârșitul celui de-al treilea trimestru sau la începutul celui de-al patrulea trimestru.