Franţa intenţionează să îşi revizuiască prognozele de creştere din cauza războiului

Antonia Popescu |
Data publicării:

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a spus că ţara sa va încerca să obţină o imagine mai clară cu privire la efectele invadării Ucrainei înainte de a-şi revizui prognozele de creştere economică, informează Bloomberg.

"Desigur că ne vom revizui prognozele de creştere. Va trebui să ne revizuim estimările la momentul adecvat. Acum este mult prea multă incertitudine pentru a face acest lucru într-un mod serios", a declarat duminică Bruno Le Maire într-un interviu pentru LCI-Le Figaro-RTL.

La începutul acestei luni, Banca Centrală a Franţei a estimat că războiul din Ucraina afectează deja economia. În loc să dea publicităţii prognozele sale tradiţionale, Banca Centrală a Franţei a luat măsura fără precedent de a prezenta două scenarii posibile din cauza incertitudinii. La rândul său, Institutul Naţional de Statistică din Franţa a mers şi mai departe şi a retras pur şi simplu prognozele privind evoluţia economiei în al doilea trimestru al acestui an.

"Nu vorbim de un colaps al creşterii, ci de o ajustare a creşterii", a spus Bruno Le Maire, adăugând că cifrele avansate de Banca Centrală sunt, în general, credibile iar creşterea economică a Franţei este una solidă.

Recensamant 2022. Cât durează şi cum se face autorecenzarea? Răspunsuri la cele mai importante întrebări

Impactul războiului asupra economiei, problemele în aprovizionarea cu materii prime, creşterea preţului petrolului şi gazelor naturale sunt printre necunoscutele menţionate de ministrul Finanţelor, alături de inflaţia ridicată.

Cu toate acestea, Bruno Le Maire a respins ideea că inflaţia este o ameninţare pe termen lung, apreciind că preţurile vor începe să se stabilizeze peste câteva luni. "La finalul acestei crize, a acestui şoc energetic, sper că peste câteva luni vom avea un nivel mai moderat al inflaţiei. Nu cred că suntem într-o spirală inflaţionistă, în care inflaţia devine mia mare de la o lună la alta şi de la un an la altul", a spus Bruno Le Maire. Potrivit acestuia, pe măsură ce perturbările din lanţurile de aprovizionare se vor reduce şi vor fi găsite alternative la gazul natural rusesc, creşterea preţurilor va reveni la un nivel mai rezonabil undeva în 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295109.95RON
1 ETH = 14270.09RON
1 LTC = 377.94RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel