Franța cere Israelului să renunțe la planurile legate de Cisiordania

Matei Ion |
Data publicării:

Franţa a cerut marţi noului guvern israelian să renunţe la planurile sale de anexare a unor părţi din Cisiordania şi a promis că o astfel de decizie nu ''va putea rămâne fără răspuns'', relatează AFP.

"Solicităm guvernului israelian să se abţină de la orice măsură unilaterală, în special anexarea", a declarat ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, în cadrul Adunării Naţionale (camera inferioară a legislativului francez). ''O astfel de decizie nu va putea rămâne fără răspuns'', a adăugat el.

Israelul intenţionează să anexeze peste 130 de colonii evreieşti din Cisiordania ocupată şi Valea Iordaniei, o fâşie de pământ care se întinde între Lacul Tiberiada şi Marea Moartă şi care ar urma să fie integrată la graniţa de est cu Iordania.

Ministrul francez al Afacerilor Externe a fost interpelat de un deputat comunist, Jean-Paul Lecoq, care i-a cerut să acţioneze ''imediat'', insistând asupra ''responsabilităţii sale istorice''.

''Să încetăm să fim puternici cu cei slabi şi slabi cu cei puternici'', a afirmat deputatul din oraşul Le Havre şi adversarul premierului Edouard Philippe în turul al doilea al alegerilor municipale în acest oraş din nord-vestul ţării.

Benjamin Netanyahu, pus oficial sub acuzare pentru corupție

"Aţi condamnat prin cuvinte (acest proiect de anexare, n.red.), este timpul să o faceţi prin fapte", a mai spus el.

Printre posibilele răspunsuri, ''primul act simbolic, dar foarte important, ar fi recunoaşterea imediată a statului palestinian'', a subliniat deputatul.

El a menţionat, de asemenea, printre posibilele măsuri de răspuns, interdicţia de a importa produse din colonii israeliene de către Franţa şi, mai mult, de către Uniunea Europeană precum şi suspendarea acordului de asociere dintre Israel şi UE şi a acordurilor de cooperare franco-israeliene, în special în domeniu apărării.

"Trebuie să înţelegem prin toate mijloacele că nu mai este posibil să cooperăm cu un stat care pune în pericol Gaza, care votează legi de apartheid şi care trage cu gloanţe reale asupra tinerilor manifestanţi'', a menţionat deputatul comunist.

Franţa, la rândul său, încearcă să acţioneze în coordonare cu alte câteva ţări europene, între care Germania, Italia şi Spania, şi arabe, în încercarea de a descuraja statul evreu să pună în aplicare această anexare şi de a lua, dacă este necesar, măsuri de ripostă.

Şeful diplomaţiei franceze a subliniat că va avea duminică o convorbire pe această temă cu noul său omolog israelian, Gabi Ashkenazi.

După mai mult de 500 de zile de criză, Israelul are din 17 mai un guvern de uniune format de Likud (dreapta), condus de Benjamin Netanyahu, formaţiunea centristă Alianţa Albastru şi Alb a fostului comandant al armatei Benny Gantz şi aliaţi.

În baza acordului Netanyahu / Gantz, guvernul urmează să prezinte începând cu 1 iulie iniţiativele pentru a pune în aplicare planul preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.

Israelul nu va rata "oportunitatea istorică" de a-şi extinde suveranitatea asupra unor părţi din Cisiordania, a declarat luni Netanyahu, catalogând această decizie drept una dintre principalele sarcini ale noului guvern, notează Reuters.

Benjamin Netanyahu, al cărui proces pentru acuzaţii de corupţie va începe duminica viitoare, va împărţi prin rotaţie şefia executivului cu rivalul său centrist Benny Gantz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3557
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0871 RON
USD flag1 USD = 4.3558 RON
GBP flag1 GBP = 5.8560 RON
CHF flag1 CHF = 5.4641 RON
AUD flag1 AUD = 2.9158 RON
DKK flag1 DKK = 0.6808 RON
CAD flag1 CAD = 3.1396 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4732 RON
XAU flag1 XAU = 620.6214 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391301.25RON
1 ETH = 13542.83RON
1 LTC = 351.01RON
1 XRP = 9.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25365.151.91%
BET-BK5016.501.58%
BET-EF1374.411.86%
BET-FI91948.940.63%
BET-NG1873.712.38%
BET-TR59398.981.91%
BET-TRN57377.931.91%
BET-XT2184.841.81%
BET-XT-TR5001.471.81%
BET-XT-TRN4844.431.81%
BETAeRO941.430.23%
BETPlus3681.621.85%
RTL57138.841.94%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel