Fondul lui George Soros a vândut acțiuni chineze. Explicații

Simona Haiduc |
Data publicării:
Miliardarul american a fost nevoit să ia această decizie
Miliardarul american a fost nevoit să ia această decizie

În trimestrul doi, Soros Fund Management, al miliardarului George Soros, dar și alte mari fonduri de investiții au vândut acțiuni ale companiilor chineze tranzacționate în Statele Unite. A fost reacția oamenilor de afaceri de peste Ocean la măsurile dure adoptate de autoritățile de la Beijing în privința firmelor chineze, scrie Bloomberg.

Astfel, compania de investiții D1 Capital Partners a vândut 25 milioane de acțiuni New Oriental Education & Technology Group, o platformă educațională. La rândul său, fondul speculativ Soroban Capital Partners a ieșit din Grupul Alibaba prin vânzarea a 2,06 milioane acțiuni.

Potrivit documentelor depuse la Securities and Exchange Commission (SEC), unele fonduri au reușit cel puțin parțial să "reziste până acum, traversând cu greu o lună iulie dramatică pentru acțiunile chineze tranzacționate la Bursa americană", notează Bloomberg, menționând că, luna trecută, indicele NASDAQ Golden Dragon China a scăzut cu 22%. 

Soros Fund Management a vândut, de asemenea, multe titluri ale companiilor chineze, printre care:

- Tencent Music Entertainment Group - 1,65 milioane de acțiuni;
- Vipshop Holdings - 1,55 milioane de încasări;
- Baidu - aproape 353,8 mii titluri.

Potrivit Bloomberg, Soros Fund a cumpărat aceste valori mobiliare în martie și aprilie, după prăbușirea fondului Arcgos Capital Management al lui Bill Hwan. În plus, Soros Fund Management a vândut aproximativ 1,1 milioane de acțiuni iQIYI, o platformă video de divertisment din China. Fondul și-a redus poziția în serviciul video chinez Bilibili cu 52%, prin vânzarea a 5.200 de titluri.

Citește și George Soros a început să tranzacționeze BITCOIN. Care este SECRETUL

De la sfârșitul lunii iulie, valorile mobiliare ale companiilor chineze din mai multe sectoare s-au aflat sub presiune din cauza reglementărilor mai stricte sau a criticilor oficiale lansate de regimul din China. Platformelor educaționale chineze care oferă servicii suplimentare li s-a interzis să atragă capital privat, inclusiv străin.

Autoritatea de reglementare antitrust a Chinei a publicat proiecte de reguli pentru combaterea concurenței neloiale pe platformele online, de la interzicerea companiilor de a utiliza datele concurenților până la eliminarea recenziilor false ale produselor. Toate acestea au dus la o scădere semnificativă a valorii acțiunilor companiilor de tehnologie chineze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452207.41RON
1 ETH = 15011.60RON
1 LTC = 457.94RON
1 XRP = 10.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel