FAO anunță că prețurile la alimente au scăzut cu peste 20%

Mara Ivan |
Data publicării:
Poate la unii chiar au scăzut prețurile
Poate la unii chiar au scăzut prețurile

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în luna martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă, şi acum sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna martie 2023, acest indice a scăzut cu 2,1% comparativ cu luna februarie, până la 126,9 puncte, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat după luna iulie 2021.

"Chiar dacă preţurile au scăzut la nivel global, ele sunt în continuare la un nivel ridicat şi continuă să crească pe pieţele locale, ceea ce ridică noi provocări la adresa securităţii alimentare. Acest lucru este cu atât mai important în ţările în curs de dezvoltare care sunt importatoare nete de alimente, a căror situaţie a fost agravată de deprecierea monedelor lor în raport cu dolarul american şi moneda euro precum şi de agravarea poverii datoriilor", a subliniat economistul şef de la FAO, Maximo Torero.

Reculul de luna trecută al preţului mondial al alimentelor a fost cauzat, în principal, de o scădere de 5,6% a preţului cerealelor, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale la grâu s-au redus cu 7,1% "împinse în jos de recolta mare din Australia, îmbunătăţirea condiţiilor culturilor din Uniunea Europeană, livrările mari din Rusia şi continuarea exporturilor din porturile ucrainene la Marea Neagră", susţine FAO. De asemenea, preţurile mondiale la porumb au scăzut cu 4,6% în luna martie iar cele la orez au scăzut cu 3,2%.

O altă categorie de produse alimentare la care preţurile au înregistrat scăderi semnificative în luna martie sunt uleiurile vegetale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a scăzut cu 3% comparativ cu luna februarie şi cu 47,7% comparativ cu nivelul înregistrat în luna martie 2022, graţie livrărilor consistente la nivel mondial şi cererii reduse de importuri care au dus la diminuarea cotaţiilor la uleiurile de soia, rapiţă şi floarea soarelui.

În schimb, preţurile la zahăr au crescut cu 1,5% în luna martie şi au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2016 iar preţurile la carne au crescut cu 0,8%.

Tot vineri, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de grâu în 2023, care ar urma să se ridice la 786 milioane de tone, fiind cu 1,3% mai mică decât cea din 2022 şi a doua cea mai mare producţie de grâu înregistrată vreodată în istorie. "Suprafeţe însămânţate cu o întindere apropiată de maximul istoric sunt preconizate pentru Asia, în timp ce condiţiile secetoase vor afecta Africa de Nord şi sudul Europei", susţine FAO. De asemenea, Organizaţia cu sediul la Roma şi-a îmbunătăţit şi estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,777 miliarde de tone, ceea ce înseamnă că a fost cu doar 1,2% mai mică decât cea din 2021.

Citește și Ceapa ameninţă să devină un nou capitol în criza alimentară mondială

Lalaine Basa obişnuia să cumpere un kilogram de ceapă pentru a face pacheţele de primăvară la firma sa de catering din nordul Manilei, însă acum a schimbat reţeta pentru a utiliza jumătate din cantitatea obişnuită pe fondul exploziei preţurilor la ceapă în Filipine, transmite Bloomberg.

La Rabat, capitala Marocului, Fatima nu mai cumpără ceapă şi tomate pentru că sunt prea scumpe. "Piaţa a explodat", spune această mamă cu trei copii.

Problemele cu care se confruntă aceste două femei aflate la o distanţă de peste 12.000 de kilometri arată modul în care problemele mondiale în aprovizionarea cu alimente au luat o nouă întorsătură şi ameninţă un ingredient care este vital pentru alimentaţia mondială. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424808.34RON
1 ETH = 8096.13RON
1 LTC = 394.39RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel