EXCLUSIV Facturile la energie. Virgil Popescu: Problema a fost rezolvată VIDEO

factura_05682400
Care sunt explicațiile oferite
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat în cadrul dezbaterii ONLINE: Energy Forum că au existat o serie de bâlbe în procesul de liberalizare, dar că problemele s-au rezolvat până la urmă.

Potrivit ministrului, consumatorii au la dispoziție 6 luni să își aleagă furnizorul de energie. În tot acest timp, consumatorul  va fi facturat cu oferta cea mai avantajoasă pe care o are furnizorul. Totuși, dacă după cele șase luni nu se optează pentru un anumit tip de ofertă, factura va crește întrucât  furnizorul nu va mai aplica cel mai bun preț concurențial.

Citește și: Digitalizarea avantajează economiile mai mici. România unul din marii câștigători

"Începând cu luna februarie mă aştept ca în facturile românilor să apară acel discount de la serviciul universal către cel mai bun preţ concurenţial pe care furnizorul de energie electrică îl are în piaţă şi cu ocazia asta să avem corecţii la facturile care au fost emise în luna ianuarie.

Ce vă pot spune e că timp de şase luni fiecare furnizor are obligaţia să transmită lună de lună cea mai bună ofertă a sa din piaţa concurenţială, împreună cu un formular de acceptare a ofertei. În momentul când consumatorul este convins că doreşte această ofertă, bifează acceptarea şi trimite înapoi, pe cheltuiala furnizorului, iar această trecere din serviciul universal a fost făcută. Are avantajul că timp de şase luni, acest discount este oferit de către furnizor. Discountul va apărea evidenţiat.

Dacă, timp de şase luni nu am avut timp, s-a întâmplat ceva sau pur şi simplu nu am vrut să fac acest lucru, în luna a şaptea o să văd că acel discount a dispărut, o să văd că o să plătesc o factură mai mare şi atunci o să fie un nou semn de întrebare şi mă gândesc, totuşi, hai să accept oferta sau hai să caut în piaţa concurenţială a altui furnizor oferte", a explicat ministrul Virgil Popescu în cadrul dezbaterii ONLINE: Energy Forum: Liberalizarea pieței de energie și gaze: Consumatorul final, între agenda publică și planurile companiilor.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close