Facilități la achiziționarea de locuințe pentru o categorie specială

Oana Pavelescu / 10 iun 2019 / 08:53
Blocuri de locuinte
Blocuri de locuinte

O categorie specială de persoane vor putea beneficia de o nouă propunere legislativă care a fost depusă recent la Senat.

Proiectul prevede acordarea unui credit de la stat de maximum 60.000 de euro pentru adulții cu orice grad de handicap, în cadrul unui program derulat prin Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap.

Proiectul prevede și noi drepturi pentru persoanele cu dizabilități precum: tratament balnear gratuit o dată pe an, accesul la transportul în comun sau la infrastructură, la clădirile și spațiile publice, așa cum există deja în alte țări și pe care țara noastră va fi obligată să le pună în practică.

”Persoanele adulte cu orice grad de handicap pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorității Naționale a Persoanelor cu Handicap la bugetele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale, în baza unui contract privind angajamentul de plată al dobânzii pentru achiziționarea unei locuințe și pentru adaptarea acesteia conform nevoilor individuale de acces, precum și pentru achiziționarea unui singur autovehicul, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului. Pragul valorii creditelor acordate vor fi limitate la suma de 60.000 de euro pentru achiziționarea unei locuințe, 10.000 de euro pentru amenajarea locuinței în funcțiile de nevoile necesare și suma de 10.000 de euro pentru achiziționarea unui autovehicul. În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu dizabilitate, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro. Perioada de rambursare pentru aceste credite va fi de 30 de ani pentru locuință, 15 ani pentru autovehicul și 10 ani pentru creditul pentru amenajarea locuinței”, se spune în propunerea legislativă.
Un al articol al propunerii spune: ”Persoanele cu orice tip de handicap beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet interregio cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele, cu navele pentru transport fluvial și cu avionul pentru transportul aerian, pentru 12 călătorii dus-întors pe anul calendaristic.

De toate aceste drepturi vor beneficia atât persoanele cu handicap, cât și însoțitorii și asistenții personali ai acestora.

Nu în ultimul rând, persoanele cu dizabilități vor beneficia de un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, sau un tichet valoric echivalent cu cel decontat de Casa de Pensii pentru un sejur balnear privat, pe teritoriul țării.”

 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.726
Diferența -0.0014
Zi precendentă 4.7274
USD
Azi 4.2652
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.2601
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-08-2019
EUR flag1 EUR = 4.7260 RON
USD flag1 USD = 4.2652 RON
GBP flag1 GBP = 5.1738 RON
CHF flag1 CHF = 4.3396 RON
AUD flag1 AUD = 2.8850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6339 RON
CAD flag1 CAD = 3.2083 RON
HUF flag1 HUF = 0.0144 RON
JPY flag1 JPY = 0.0401 RON
NOK flag1 NOK = 0.4755 RON
SEK flag1 SEK = 0.4410 RON
XAU flag1 XAU = 205.2594 RON
Monede Crypto
1 BTC = 43458.89RON
1 ETH = 822.25RON
1 LTC = 314.26RON
1 XRP = 1.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.63% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.07%
6 luni: 3.16%
12 luni: 3.26%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 9139.99 0.23%
BET-BK 1701.09 0.11%
BET-FI 40402.57 0.01%
BET-NG 738.85 0.05%
BET-TR 14628.04 0.23%
BET-XT 826.16 0.17%
BET-XT-TR 1330.10 0.17%
BETPlus 1365.06 0.22%
RTL 19037.31 0.19%

Opinii

România a ratat niște ocazii?

Ce nu prevede declarația comună adoptată de Iohannis și Trump?

Primirea Președintelui României la...

Răzvan Cuc a fost însoțit de ministrul Eugen Teodorovici

Podul peste Dunăre dintre Tulcea şi Brăila. Ministrul Cuc a fost pe șantier

Lucrările de realizare a podului peste...

Liderul de la Kremlin efectuează o vizită la Paris

Comunicate de presa

Georgina Popescu și Reiner Türr
Călin Rangu

Călin Rangu, numit pentru un nou mandat la conducerea ISF

Astazi 7 august 2019 Consiliul ASF a numit...

Maarten Deboo
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța
Biarritz, Franța

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
business.n-nxt.25