Explozia motorului Boeing 777. Zeci de aeronave, reținute la sol

denver-motos-in-flacari_01297100_53392500
Boeing cere imobilizarea la sol a 128 de avioane de tip 777
Peste 120 de aeronave Boeing 777 au fost reținute la sol în SUA și Japonia după o explozie a motorului unui avion Boeing, care tocmai decolase de pe Aeroportul din Denver. 

Agenția Aviatică din SUA va efectua inspecții la avioanele Boeing 777 care sunt echipate cu motoare Pratt & Whitney PW4000. Decizia vine după incidentul de duminică, care a dus la aterizarea de urgență a unui zbor United Airlines, notează Financial Times.

Zborul United 328 a trebuit să se întoarcă rapid pe aeroportul din Denver după ce motorul a luat foc și resturile acestuia au căzut în curțile locuitorilor din Denver.

United Airlines a declarat că își retrage temporar cele 24 de avioane Boeing 777, propulsate de același model de motor.

Citește și: Elveția arată lumii cum se iese din criză. Care este ”secretul”

Autoritatea aviatică japoneză a declarat, la rândul ei, că va reține la sol toate avioanele echipate cu acest tip de motor până când incidentul SUA va fi investigat.

Boeing a spus că „monitorizează activ evenimentele recente” și  a recomandat suspendarea operațiunilor pentru peste 120 de aeronave Boeing 777, echipate cu aceleași motoare Pratt & Whitney, conform Theguardian.

Reamintim că, în cursul zilei de ieri, motorul unui avion Boeing 777 a explodat la scurt timp de la decolarea de pe Aeroportul din Denver.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close