Evaluare DOSAR PENSIE. Turcan: Se va acționa pe două DIRECȚII

documente_27407000
Premierul neagă afirmațiile apărute în presă
Am emis astăzi ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, așa cum prevede art. 157 alin. 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019, a anunțat Ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook. 

Potrivit precizărilor sale, această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis ordinul de ministru conform aceluiași articol (90 de zile după publicarea legii).
 
Ministrul subliniază că acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor. Obiectivul nostru este să realizăm recalcularea după o lege nouă, care să facă reformă în sistemul public de pensii și care să aducă echitate pentru milioanele de oameni, într-un format sustenabil din punct de vedere economic.

Ce înseamnă procesul de evaluare

Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informațiilor colectate din sursele în format electronic sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii și care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operațiunilor de recalculare și punere în plată a pensiilor recalculate. Am alocat acestui proces maximum 1 an și jumătate, suficient timp pentru ca noul proiect de lege a sistemului public de pensii, la care am început deja să lucrăm, să fie definitivat, explică Raluca Turcan în postarea sa. 

Citește și Legea salarizării. Raluca Turcan. Ce se întâmplă cu sporurile

Reforma pe care o vom face se va organiza în jurul a două concepte cheie: contributivitate și echitate. Vom acționa pe două direcții principale:
 
- Recalcularea după o nouă lege care va înlocui Legea 127 și estimăm ca în jumătate de an să avem deja un punct de vedere bine argumentat în acest sens;

- Identificarea unei soluții legislative pentru a aduce și pensiile speciale la un nivel de echilibru între contributivitate și criteriul favorizant.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close