Emiratul Abu Dhabi începe anul 2021 cu noi SURPRIZE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Emiratul Abu Dhabi începe anul 2021 cu noi SURPRIZE
Emiratul Abu Dhabi începe anul 2021 cu noi SURPRIZE

Trei din cele mai mari companii de stat din Abu Dhabi au convenit să colaboreze pentru a transforma emiratul cu bogate resurse de petrol într-un exportator de hidrogen curat, transmite Bloomberg.

Fondul Mubadala Investment Co., compania petrolieră Abu Dhabi National Oil Co. şi fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi (ADQ) au decis să încheie o alianţă pentru a produce hidrogen pe baza utilizării gazelor naturale şi energiilor regenerabile, hidrogen pe care să îl exporte atât peste hotare cât şi în Emiratele Arabe Unite, a informat ADQ într-un comunicat de presă.

Kamala Harris va DEMISIONA luni

Unele state din Orientul Mijlociu, care şi-au construit averea pe petrol, încearcă în prezent să dezvolte producţia de hidrogen, care să fie utilizat drept combustibil, având în vederea tranziţia unora din cei mai importanţi cumpărători de petrol spre alternative mai puţin poluante.

Ministrul Energiei din Arabia Saudită a declarat şi el că vrea să transforme cel mai mare exportator mondial de petrol în cel mai mare exportator mondial de hidrogen.

La fel ca şi Arabia Saudită, Abu Dhabi produce gaze naturale, care pot fi utilizate pentru a produce ceea ce specialiştii numesc hidrogen albastru. De asemenea, emiratul se bucură de soare, care poate fi folosit pentru a produce o variantă de hidrogen denumită hidrogen verde. Abu Dhabi este capitala şi cel mai mare emirat din Emiratele Arabe Unite.

La mijlocul anului trecut, Comisia Europeană a prezentat strategiile UE privind integrarea sistemelor energetice şi pentru hidrogen, care vor deschide calea către un sector energetic mai eficient şi mai interconectat. Strategia UE privind hidrogenul prevede că în perioada 2020-2024, în UE vor fi instalate capacităţi de cel puţin 6 GW, produse de electrolizoare pentru hidrogenul regenerabil, precum şi producţia de până la 1 milion de tone de hidrogen regenerabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306532.01RON
1 ETH = 8961.17RON
1 LTC = 239.15RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel