Elena Ceaușescu. Trăia în lux și avea un salariu uriaș

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Elena Ceaușescu a fost o doamnă foarte controversată în vremea comunismului.
Elena Ceaușescu a fost o doamnă foarte controversată în vremea comunismului.

A fost Prima Doamnă a țării, a fost vicepremier dar și cercetător științific, angajat cu acte în regulă. Prin urmare, Elena Ceaușescu încasa două salarii lunare: de la Guvern și de la Institutul de Cercetări Chimice din București (ICECHIM). 

În total, Leanța, cum îi spuneau oamenii, primea 21.000 de lei pe lună. Elena Ceaușescu a devenit doctor în chimie, cu teza „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului” în 1967, după zece ani de activitate, în calitate de cercetător științific la ICECHIM, unde a îndeplinit, de altfel, și funcția de director general. De aici câștiga un salariu de 6.000 de lei.

În 1983 a fost numită vicepremier în Guvernul condus de Constantin Dăscălescu, post remunerat cu 15.000 de lei pe lună. Prin urmare, venitul Elenei Ceaușescu ajungea la un total de 21.000 de lei, potrivit datelor de la acea vreme.

Citește și Cum petreceau soții Ceaușescu Crăciunul și Anul Nou. Care era meniul festiv

Un venit lunar uriaș deși trăia în lux și nu avea, practic, nevoie de nimic. Ce făcea cu banii? Istoricii susțin că toți se depuneau la CEC pe numele celor trei copii și al nepotului său, fiul lui Valentin. ”La început făcea depunerile personal, după care a început să-l trimită ba pe șoferul personal, ba pe coafeză sau pe menajeră”, povestește profesorul universitar Lavinia Betea.

După Revoluție, banii au dispărut și nu s-a aflat niciodată unde a ajuns averea ei. Atât economiile sale, cât și bijuteriile, blănurile, pantofii, gențile de firmă, precum și alte accesorii, scrie Antena3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0823
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0831
USD
Azi 4.3826
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.3835
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0823 RON
USD flag1 USD = 4.3826 RON
GBP flag1 GBP = 5.8522 RON
CHF flag1 CHF = 5.4929 RON
AUD flag1 AUD = 2.8541 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1323 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4386 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 580.0143 RON
Monede Crypto
1 BTC = 484480.96RON
1 ETH = 17122.60RON
1 LTC = 414.42RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22314.170.79%
BET-BK4295.290.70%
BET-EF1220.250.94%
BET-FI81332.352.48%
BET-NG1668.081.11%
BET-TR51793.290.79%
BET-TRN50076.080.79%
BET-XT1922.800.91%
BET-XT-TR4371.150.91%
BET-XT-TRN4236.910.91%
BETAeRO958.72-0.70%
BETPlus3253.280.77%
RTL50039.130.83%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel