Șeful Raiffeisen România: Nu am o problemă să măresc salariile

Matei Ion |
Data publicării:
Steven van Groningen
Steven van Groningen

Un angajat din front-office al unei bănci din România nu poate face prea mult pentru creşterea productivităţii sale, iar comparaţia dintre productivitatea de pe piaţa locală şi cea din alte pieţe este inutilă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Patronale a Serviciilor Financiare din România (FinBan) şi al Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.

"Un angajat în sine (din front-office - n. r.) nu poate să facă foarte mult (pentru a-şi creşte productivitatea - n. r.), dar aici depinde foarte mult şi care este modelul de business. Teoretic, o bancă poate să plătească foarte mult la marketing, şi atunci clienţii intră într-o agenţie, şi mai este modelul de business unde o bancă plăteşte puţin la marketing şi atunci atrage mai puţin clienţi. Eu vorbesc despre productivitate, despre cât durează anumite procese, cât de multă hârtie ne trebuie. Orice român poate să deschidă de la distanţă un cont de la orice bancă din Europa, nu trebuie să te prezinţi. În România, trebuie să vii la agenţie, şi nu fiindcă aşa dorim noi, iar acesta este doar un exemplu", a susţinut Steven van Groningen.

Preşedintele FinBan a adăugat şi că sumele vehiculate în sistemul bancar românesc sunt mai mici decât cele din Europa Occidentală, după care a recomandat proceduri birocratice mai simple pentru creşterea productivităţii.

"Dacă vrem să verificăm dacă o carte de identitate există sau nu, nu avem posibilitatea respectivă, să avem o conexiune directă cu baza de date. Ce înseamnă asta? Că facem copii, mai facem verificări în plus şi aşa mai departe. Într-o altă ţară, asta se face online, durează câteva secunde să se confirme. Iubim foarte mult hârtia, vrem să fie păstrată foarte mult timp, să fie arhivată frumos. În afară de asta, sumele sunt relativ mai micuţe decât în străinătate, deci e mult de comentat, şi nu e ceva care să se aplice exclusiv sistemului bancar: cred că peste tot în jurul nostru vedem acest exemplu. Cred că dacă vreau să-mi schimb adresa undeva la Evidenţa Populaţiei din Olanda nu îmi ia mai mult de câteva minute, şi fără să mă deplasez. Gândiţi-vă să încercaţi asta aici", a afirmat Steven van Groningen, care este şi preşedintele Raiffeisen Bank România.

Orban, despre majorarea salariilor: Depinde de studiul de impact

Acesta a adăugat că "nu ar avea nicio problemă să crească salariile" în cazul creşterii productivităţii angajaţilor.

"Salarizarea mai bună e o temă foarte importantă. Credeţi-mă că nu am niciun fel de problemă să plătesc un salariu mai bun, numai în contextul în care trebuie să creştem şi productivitatea. Problema pe care o am eu este că vorbim pe nivel politic foarte mult despre creşterea salariului minim - şi foarte bine că vorbim despre asta - dar aş vrea să văd un pic mai multe discuţii despre că putem să facem în România să creştem productivitatea, nu? Cineva care trebuie să verifice tot felul de lucruri în manuale pentru că nu există interacţiune între baze de date ale statului sau cineva care e blocat în trafic, el nu produce nimic, şi nu putem să facem comparaţie cu alte pieţe, cred că nu e util. Trebuie să ne punem întrebarea 'Ce putem să facem noi în piaţa noastră, ca să ne asigurăm că devenim mai productivi?'. Şi dacă putem să facem ceva, hai să o facem. Şi atunci aş încuraja o discuţie care merge mână în mână despre ce putem să facem din punct de vedere al creşterii productivităţii cu creşterea de salarii. Cred că ar fi mai productiv şi va fi spre interesul tuturor", a subliniat el.

Preşedintele FinBan a semnat, luni, împreună cu preşedintele Consiliului Director al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), Sergiu Manea, şi cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), Paraschiv Constantin, Acordul pentru Implementarea Proiectului de Pregătire Profesională a Angajaţilor, prin care minim 25.000 de angajaţi din sistemele bancar, de asigurări şi de alte servicii financiare vor putea accesa cursuri de pregătire profesională oferite de patronatele din domeniu, cu accent pe pregătirea pentru creşterea digitalizării sistemului.

În cadrul evenimentului de semnare a acordului, Steven van Groningen a afirmat că investiţia patronatelor din sistemul de servicii financiare în cursuri de pregătire a angajaţilor, în cooperare cu sindicatele din domeniu, va permite salariaţilor din sistem să se adapteze mai repede schimbărilor.

"Este evident faptul că arătăm că putem să găsim împreună o soluţie pentru a investi în capitalul uman, împreună să facem faţă la provocările digitalizării, care sunt destul de importante, şi cum putem să le facem faţă cel mai bine şi să ne pregătim, pentru că nu ştim exact cum arată viitorul, dar ştim că dacă investim atunci cu siguranţă vom fi în stare să ne adaptăm mai repede. Un alt aspect, şi mai important, este că arătăm cum arată normalitatea când vorbim despre o relaţie dintre angajatori pe de o parte şi structurile sindicale pe de altă parte. În trecut ne-am focusat foarte mult pe aspecte în care nu eram aliniaţi, nu eram de acord, şi e uşor să ne pierdem timp şi energie cu asta, deci cred că e foarte important să creăm o bază de încredere şi o relaţie în care putem să discutăm tot ce este important, atât lucrurile cu care suntem de acord, cât şi lucrurile faţă de care nu avem un acord, şi să negociem", a precizat preşedintele Federaţiei Patronale a Serviciilor Financiare din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291896.24RON
1 ETH = 14447.65RON
1 LTC = 405.86RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel