Economia României în T3: inflație de aproape 10% și creștere economică anemică

Matei Ion |
Data publicării:
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik

Economia României a intrat într-o fază de stagnare în al treilea trimestru al anului 2025, potrivit celui mai recent Raport macroeconomic publicat de Confederația Concordia, care oferă o imagine amplă asupra principalilor indicatori economici. Deși unele sectoare – precum IT&C și construcțiile – continuă să susțină parțial activitatea economică, tabloul general este dominat de consum slab, exporturi în scădere, inflație ridicată și dezechilibre bugetare persistente.

Creștere economică aproape de zero

Produsul Intern Brut al României a crescut cu doar 0,3% în primul și al doilea trimestru, confirmând o încetinire severă a economiei, determinată de scăderea consumului privat și public, precum și de un deficit comercial foarte mare, estimat la circa 8% din PIB.

Cele mai mari contribuții negative la formarea PIB au provenit din industrie și comerț, în timp ce construcțiile, IT&C și administrația publică au avut contribuții pozitive. „Exporturile nete au afectat puternic creșterea economică”, se menționează în raport, în timp ce consumul gospodăriilor a intrat în zona de contracție încă din august, pe fondul scăderii încrederii populației – una dintre cele mai abrupte din ultimii 10 ani.

Sursa: Federația Concordia, INSE

Industria și comerțul, în recul

Activitatea industrială a fost strâns corelată cu evoluțiile din Zona Euro, unde indicatorii PMI au arătat o scurtă revenire în prima parte a anului, urmată de o nouă deteriorare în august. Sentimentul economic general s-a degradat rapid, iar vânzările cu amănuntul au intrat pe o pantă descendentă.

„Scăderea încrederii populației a fost a treia cea mai abruptă lunară din istoria măsurătorilor europene”, notează analiza, explicând că aceasta s-a tradus într-un consum intern în contracție și, implicit, într-o frânare suplimentară a economiei.

Inflația, cea mai ridicată din Uniunea Europeană

România se confruntă în continuare cu cea mai mare rată a inflației din UE – 9,88% în septembrie 2025, nivel alimentat de creșterea taxelor și eliminarea plafonării prețurilor la energie electrică.

Deși analiștii anticipează o ușoară tendință de dezinflație spre final de an, presiunile inflaționiste rămân ridicate, fiind accentuate și de costurile mai mari ale materiilor prime și ale serviciilor importate.

Citește și: Comisarul european pentru economie, vizită oficială la Bucureşti: Discuţii despre buget, PNRR şi viitorul economic al României

Deficit comercial și presiuni pe contul curent

Deficitul contului curent se menține la un nivel alarmant, de aproximativ 8% din PIB, determinat în principal de importurile de bunuri. Exporturile de servicii – în special din sectorul IT și transporturi – continuă să aducă un aport pozitiv, dar insuficient pentru a echilibra balanța comercială.

„Cea mai mare contribuție negativă vine din deficitul pe partea de bunuri, în timp ce serviciile rămân pe plus”, arată raportul, subliniind o ușoară ameliorare în ultimele luni, ca urmare a scăderii importurilor.

Creditarea încetinește, dar rămâne activă

Pe piața financiară, creditarea privată a crescut cu 7% față de anul trecut, cu un avans mai puternic al creditelor pentru populație decât al celor pentru firme. Creditele ipotecare accelerează ușor, în timp ce cele de consum încetinesc. Rata creditelor neperformante rămâne la 2,8%, una dintre cele mai scăzute din ultimii ani.

Cheltuielile publice s-au decuplat complet in ultimii 2 ani de dinamica veniturilor publice / Sursa: Federația Concordia, INSE

Deficit bugetar ridicat și cheltuieli scăpate de sub control

La finalul lunii august, deficitul bugetar ajunsese la 4,54% din PIB, un nivel aproape identic cu cel din 2024. Fără măsuri de ajustare, traiectoria ar fi condus spre un deficit anual de peste 8%, peste ținta oficială de 8,4%.

Deși veniturile bugetare au crescut ușor, ponderea cheltuielilor publice în PIB a urcat la peste 40%, „decuplându-se complet de dinamica veniturilor”, se arată în raport. Problemele bugetare sunt atribuite aproape integral „zonei de cheltuieli”, nu celei de colectare.

Leul rămâne stabil, dar presiunile externe persistă

După deprecierea din prima parte a anului, leul s-a stabilizat, dar analiștii avertizează asupra unor posibile scăderi de 1–2% în următoarele luni, în funcție de contextul politic și geopolitic regional. Alte monede din Europa Centrală – forintul maghiar, zlotul polonez și coroana cehă – au consemnat aprecieri semnificative.

Sursa: CPC, INSSE

Piața muncii se răcește, salariile stagnează

Numărul total de salariați este în ușoară scădere, iar rata șomajului, după ce a atins 6,1% în mai – cel mai mare nivel post-pandemie – a revenit la o tendință descendentă.

Ritmul de creștere a salariului mediu net a încetinit însă la 4,4%, cu un decalaj semnificativ între sectorul public (−0,4%) și cel privat (+5,8%).

Potrivit raportului, 60% dintre angajați câștigă sub 4.100 lei net, iar doar 3% depășesc 14.600 lei lunar, semnalând o polarizare accentuată a veniturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0848
Diferența 0.0013
Zi precendentă 5.0835
USD
Azi 4.3684
Diferența -0.0105
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0848 RON
USD flag1 USD = 4.3684 RON
GBP flag1 GBP = 5.8295 RON
CHF flag1 CHF = 5.4867 RON
AUD flag1 AUD = 2.8636 RON
DKK flag1 DKK = 0.6807 RON
CAD flag1 CAD = 3.1249 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4362 RON
SEK flag1 SEK = 0.4656 RON
XAU flag1 XAU = 567.2563 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501395.43RON
1 ETH = 18148.69RON
1 LTC = 431.55RON
1 XRP = 11.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22600.100.25%
BET-BK4346.250.19%
BET-EF1238.710.26%
BET-FI82328.32-0.98%
BET-NG1702.490.25%
BET-TR52456.900.25%
BET-TRN50717.690.25%
BET-XT1946.260.12%
BET-XT-TR4424.500.12%
BET-XT-TRN4288.620.12%
BETAeRO949.80-0.25%
BETPlus3291.670.21%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel