Economia franceză, impulsionată semnificativ de Jocurile Olimpice 2024

jocuri-olimpice_21726700
Atletă / Foto: Freepik
Jocurile Olimpice de la Paris vor stimula creşterea economiei Franţei în trimestrul trei din 2024, conform unui studiu lunar realizat de Banca Centrală a ţării, transmite Bloomberg.

A doua economie a zonei euro ar urma să înregistreze în perioada iulie-septembrie 2024 o creştere între 0,35% şi 0,45%, faţă de o expansiune de 0,3% în precedentele două trimestre, datorită veniturilor obţinute din vânzarea biletelor la Jocurile Olimpice de la Paris şi a drepturilor TV. Încă este evaluat impactul deplin asupra economiei, a precizat Banca Centrală a Franţei.

Sondajul, desfăşurat în perioada 22 iulie - 5 august, în rândul a 8.500 companii, arată că incertitudinile mediului de afaceri din Franţa s-au atenuat după recentele alegeri. Totuşi, incertitudinile rămân ridicate în industrie şi în servicii.

"Este prea curând să vedem cum vor afecta aceste incertitudini angajările şi deciziile de investiţii", le-a spus jurnaliştilor economistul şef al Băncii Franţei, Olivier Garnier.

Vineri, autorităţile de la Paris au anunţat că rata şomajului în Franţa a scăzut la 7,3% în trimestrul doi din 2024. Economiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 7,5%. Ocuparea deplină a forţei de muncă este unul din obiectivele cheie al preşedintelui Emmanuel Macron în cel de-al doilea mandat al său, care se va încheia în 2027.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close