Donald Trump pierde un război al ambițiilor în fața unui judecător federal

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Un judecător din Washington a ordonat vineri Casei Albe să restabilească acreditarea jurnalistului CNN Jim Acosta, care a fost privat de acces la preşedinţia SUA după un schimb de replici cu preşedintele Donald Trump, informează AFP şi dpa. 

"Ordon (Casei Albe) să restabilească imediat acreditarea lui Acosta", a declarat judecătorul Timothy Kelly.

Casa Albă a anunţat imediat că se va conforma deciziei şi va "restabili temporar" accesul jurnalistului. "Dorim o libertate totală a presei", a susţinut Trump, care a adăugat că preşedinţia va adopta proceduri pentru problemele legate de acreditări.

Ridicarea interdicţiei este o victorie pentru canalul CNN şi jurnalistul său vedetă Jim Acosta, care şi-a pierdut acreditarea la 7 noiembrie după o conferinţă de presă tensionată, când a refuzat să returneze microfonul, insistând pe lângă preşedintele Trump, care refuza să răspundă la o întrebare legată de politica sa privind migraţia.

CNN a depus o plângere în baza Primului Amendament al Constituţiei SUA, care apără libertatea de expresie. Multe organizaţii de media americane, inclusiv Fox News, de orientare conservatoare, s-au declarat solidare cu CNN.

Kelly a precizat că nu s-a pronunţat pe fond, ci doar a emis un ordin de restricţie provizorie. "Insist asupra faptului că nu am decis în problema încălcării Primului Amendament", a explicat magistratul. Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders, a comentat totuşi că "Astăzi, instanţa a arătat clar că nu există un drept absolut de acces la Casa Albă conform Primului Amendament".

"Suntem mulţumiţi de acest rezultat şi aşteptăm cu nerăbdare o rezoluţie completă în zilele următoare. Mulţumirile noastre sincere tuturor celor care au susţinut nu doar CNN, ci o presă americană liberă, puternică şi independentă", a comunicat televiziunea vizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0906
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0906
USD
Azi 4.4036
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.4036
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0906 RON
USD flag1 USD = 4.4036 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.4594 RON
AUD flag1 AUD = 2.8732 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1362 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4328 RON
SEK flag1 SEK = 0.4634 RON
XAU flag1 XAU = 590.0213 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378680.23RON
1 ETH = 12386.53RON
1 LTC = 337.84RON
1 XRP = 8.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22842.86-0.08%
BET-BK4514.340.18%
BET-EF1248.02-0.16%
BET-FI90254.42-1.01%
BET-NG1694.83-0.28%
BET-TR53488.52-0.08%
BET-TRN51668.96-0.08%
BET-XT1983.98-0.10%
BET-XT-TR4541.18-0.11%
BET-XT-TRN4398.65-0.11%
BETAeRO921.10-1.34%
BETPlus3328.41-0.07%
RTL51429.64-0.09%

Opinii

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...

Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă

G-20 a lui Trump aruncă în aer diplomația și cooperarea internațională

Donald Trump inflamează din nou scena...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel