Dispare Aegon Pensii. Explicații

Delia Gheață |
Data publicării:
Încredere
Încredere

De fapt, este finalul logic al unui proces, început în 2023.

Aegon Pensii dispare ca denumire și devine Carpathia Pensii, o rebranduire care, potrivit directorului general al companiei, Marius Rațiu, ”reprezintă o promisiune de continuare a bunelor practici pe care le-am adoptat încă din 2007 de la înfiinţare, prin adaptare la nevoile şi aşteptările în schimbare ale participanţilor la fondurile noastre de pensii”. 

Finalizarea tranzacţiei cu Vienna Insurance Group (VIG) în 2023 a marcat un punct crucial în evoluţia Aegon Pensii. Această schimbare majoră a proprietăţii a permis companiei să îşi reînnoiască şi să îşi întărească poziţia pe piaţa financiară din România. Sub egida VIG, Carpathia Pensii capătă acces la resurse extinse şi specializate, permiţându-i să îşi consolideze businessul pe termen lung. Această evoluţie strategică continuă angajamentele luate faţă de clienţi, oferind o abordare mai personalizată şi orientată spre nevoile lor.

În comunicatul dat publicității cu acest prilej se precizează, de asemenea, că alegerea numelui Carpathia Pensii nu este doar o decizie strategică, ci şi o manifestare a respectului şi angajamentului companiei faţă de patrimoniul şi valorile locale. 

"Carpathia Pensii se angajează să păstreze şi să consolideze tradiţia de excelenţă operaţională a Aegon Pensii, oferind şi în continuare soluţii de economisire pentru pensie prin simplitate, etică profesională şi atenţie la nevoile participanţilor la fondurile de pensii", a adăugat Marius Raţiu.

Carpathia Pensii administrează două fonduri de pensii private: Fondul de Pensii Administrat Privat Vital (Pilon 2) şi Fondul de Pensii Facultative Aegon Esential (Pilon 3).

La 31 decembrie 2023, cele două fonduri de pensii aveau peste un milion de participanţi, iar volumul activelor era de peste 12,9 miliarde de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3286 RON
GBP flag1 GBP = 5.8521 RON
CHF flag1 CHF = 5.4911 RON
AUD flag1 AUD = 2.9036 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1630 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4313 RON
SEK flag1 SEK = 0.4713 RON
XAU flag1 XAU = 609.8475 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384893.99RON
1 ETH = 12920.30RON
1 LTC = 340.19RON
1 XRP = 8.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel