Directorul băncii Barclays, o nouă victimă a cazului Epstein

Simona Haiduc |
Data publicării:
Banca regretă decizia luată
Banca regretă decizia luată

Barclays a anunțat luni că directorul său general, Jes Staley, va demisiona în urma concluziilor preliminare ale investigații angajată de autoritățile de reglementare britanice privind relația omului de afaceri cu fostul manager de fonduri, Jeffrey Epstein, relatează agențiile de presă. 

Banca britanică a precizat că a fost informată vineri seara de către Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) și Autoritatea de Reglementare Prudențială (PRA) în legărură cu legăturile pe care Jes Staley și Jeffrey Epstein le-au avut în trecut. Epstein s-a sinucis în 2019 în timp ce se afla în custodia SUA, chiar înaintea procesului său pentru trafic sexual de minori.

"În lumina acestor constatări și a intenției domnului Staley de a le contesta, consiliul de administrație și domnul Staley au convenit că acesta va demisiona din funcția de director general al grupului și din cea de director al Barclays", a precizat banca.

"Trebuie remarcat faptul că ancheta nu a stabilit că domnul Staley a fost martor sau a fost la curent cu presupusele infracțiuni ale dlui Epstein", a adăugat acesta.

Barclays a anunțat anul trecut că autoritățile de reglementare financiară din Marea Britanie investighează legăturile dintre Jes Staley și Jeffrey Epstein.

Jes Staley a declarat că nu a mai avut nicio legătură cu Jeffrey Epstein de la sfârșitul anului 2015 și că regretă că a avut vreuna. FCA și PRA au refuzat să comenteze rezultatele investigației lor.

Citește și Bill Gates, DOBORÂT! Greșelile comise își spun cuvântul

Barclays a anunțat că funcția de director executiv va fi preluată de C.S. Venkatakrishnan, responsabil cu piețele mondiale. 

"Consiliul de administrație este dezamăgit de acest rezultat. Domnul Staley a condus cu succes grupul Barclays din decembrie 2015, cu un angajament real și o pricepere deosebită", a precizat banca în comunicatul său.

La Bursa de la Londra, acțiunile Barclays erau în scădere cu circa 1,7% la primele ore ale dimineții 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3258
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498399.56RON
1 ETH = 19921.35RON
1 LTC = 498.89RON
1 XRP = 13.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel