Detalii despre NOUL BUGET. Ce se întâmplă cu aceste MINISTERE

bani_12142800
Precup (MF): Statul român deţine 216 companii, care generează undeva la 7% din PIB-ul României
Din moment în moment ar trebui să înceapă ședința de Guvern de la Palatul Victoria, în care va fi aprobat BUGETUL României pentru acest an.

Proiectul de lege ar urma apoi să fie trimis apoi spre Parlament pentru dezbatere, este însă un BUGET CARE NU a MULȚUMIT pe NIMENI, dacă ne-am lua după declarația vice-premierului Dan Barna.

Știm că miniștrii USR au fost cei mai nemulțumiți, tot Dan Barna spunea că este un BUGET DE AUSTERITATE până la urmă.

Curs valutar. BNR. AURUL este în SCĂDERE

Este un BUGET care își propune o țintă ambițioasă de deficit bugetar, dacă ne luăm dupa Florin Cîțu, adică de doar 7,16% din PIB, față de aproape 10% cât am avut deficitul bugetar în 2020.

Pe de altă parte mai știm că au fost Ministere care au avut probleme cu alocările, și sunt în continuare, spre exemplu la Ministerul Sănătății a avut loc o tăiere de 11,2%, Vlad Voiculescu s-a arătat nemulțumit.

Ministerul Dezvoltării - S-au tăiat bani de la Programul Național de Dezvoltare Locală, vreo 2,5 miliarde de lei, comparativ cu anul trecut.

Ministerul Educației are cel mai mic BUGET din ultimii ani, potrivit ministrului Educației.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close