Gestul salutar al autorităților este pus însă sub semnul întrebării de criteriile cel puțin controversate în baza cărora au fost stabilite primele firme intrate în faza finală de analiză. Una dintre ele are un singur angajat și ar urma să beneficieze de 234,5 milioane de lei, iar o alta pare a fi, cel puțin din datele publice, parte unui grup care a mai primit ajutoare de stat și în trecut, pe alte firme.
Schema de ajutor de stat de 750 milioane de lei a fost instituită prin H.G. nr.300/2024, iar firmele au putut aplica online pentru acordarea ajutoarelor până pe 9 septembrie.
Interesant este că, din cele 45 de firme care s-au înscris pe listă, printre care se află Dacia, Farmec, Chimcomplex, Rheinmetall Automecanica SA și alte firme cu mii de angajați și afaceri pe orizontală cu potențial economic, statul a selectat trei firme dintre care una are un singur angajat, alta are doar 4, iar a treia a înregistrat în 2023 o scădere a cifrei de afaceri de peste 43%.
Potrivit datelor Ministerul Finanțelor, cele trei firme, K2 TOP BUSINESS CONSULTING SRL, BIOLAND AGRI S.R.L și PAJO HOLDING S.R.L. au solicitat, în total, ajutoare de stat de 665.176.982 lei (aprox 133,8 mil.euro).
Dincolo de situația financiară a acestor companii, de dimensiunea relativă mică a afacerilor derulate și, implicit, a impactului asupra economiei, apar semne de întrebare legate de respectarea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea ajutoarelor de stat.
Au fost respectate aceste criterii?
K2 TOP BUSINESS CONSULTING SRL, firmă ilfoveană cu un singur angajat și o cifră de afaceri de aprox. 50.000 de euro în 2023, a solicitat un ajutor de stat de 234.570.247 lei (aprox. 47 mil.euro) pentru o investiție de 396.568.469 lei (aprox. 79,7 mil.euro).
Dincolo de planul de business pe care l-a depus la Min.Finanțelor și pentru care a primit cel mai bun punctaj, de 150,86 puncte, este interesant de văzut dacă analiza suplimentară derulată în prezent de experții Ministerului de Finanțe va lua în calcul nivelul de eligibilitate al ajutorului care, potrivit punctului 8 din Ghidul solicitantul, prevede că limita intensităţii maxim admisibile şi a nivelului maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere din Ilfov este de 30-40%, adică între 24,7 și 33 milioane de euro.
La același punct sunt precizate și localitățile unde pot fi derulate investițiile respective, în județul Ilfov.
,,Cred că, în acest caz, Ministerul de Finanțe, echipa de analiză trebuie să iasă cu date concrete care să demonstreze dacă investiția respectă criteriile stabilite în ghid, dincolo de interesele salutare ale investitorilor de a derula o asemenea investiție de amploare, având în vedere faptul că firma are doar un singur angajat și o cifră de afaceri extrem de mică. Nu este exclus, bineînțeles, ca planul de business analizat în prezent de MF să fie atât de bun încă să depășească limitele acestor semne de întrebare dar clarificările trebuie făcute’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, K2 TOP BUSINESS CONSULTING SRL are ca obiect de activitate principal codul CAEN 8299 - Alte activitati de servicii suport pentru intreprinderi.
,,În condițiile în care autoritățile nu au prezentat date concrete despre proiectul investițional cel mai bine clasat în această schemă de ajutor de stat care a depășit, ca importanță și relevanță, proiectele de investiții ale Dacia, Chimcomplex, Pirelli și ale altor companii mari, putem doar cita informația apărută în spațiul public – faptul că firma ar propune dezvoltare unei unități de producţie de sisteme de identificare prin radiofrecvenţă RFID, un sistem similar cu citirea codului de bare, dar care se realizează prin unde radio în loc de reflexia luminii’’, arată analiza Frames.
,,Este o investiție atât de importantă, cu un impact economic atât de mare încât depășește, ca impact economic, de exemplu, viitoarea linie de vopsitorie automată anunțată de Dacia, cel mai mare exportator al României și care nu a fost clasată atât de bine?’’, se întreabă analiștii.
Interesantă este, din perspectiva criteriilor de eligibilitate, și situația celorlalte două firme calificate în prima fază a finanțărilor, BIOLAND AGRI S.R.L, din Tg Jiu, și PAJO HOLDING S.R.L, din Vâlcea.
Dincolo de relatările din massmedia legate de cifrele financiare acestor firme, există semne de întrebare cel puțin în cazul celei de-a doua, controlată de grupul de firme Carmistin.
,,La capitolul 7 al Ghidului, se precizează că schema de ajutor de stat este valabilă pentru cei care nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii.
Privind din această perspectivă, se pune întrebarea dacă PAJO HOLDING S.R.L. este eligibilă, având în vedere că alte două firme asociate grupului Carmistin, Interpork Plus SRL și Avicarvil Food & Distribution SRL au beneficiat deja de ajutoare de stat prin schema prevăzută de HG 807.
Este absolut necesar ca Ministerul Finanțelor să clarifice dacă există o problemă în privința criteriilor de eligibilitate și dacă, de asemenea, a investigat BIOLAND AGRI S.R.L în privința unei eventuale situații similare cu PAJO HOLDING S.R.L.’’, arată analiza Frames.
Bioland Agri SRL, firmă din domeniul industriei alimentare, a cerut de la stat un ajutor de 226.495.840 lei (aprox 45,5 mil euro ), pentru un proiect de investiții în valoare totală de 385.640.014 lei (aprox. 77,6 mil.euro), iar Pajo Holding SRL, tot cu activități în sectorul agro-alimentar, a solicitat un ajutor de stat de 204.110.895 lei (41 mil.euro) pentru a face o investiție de 422.369.778 lei (84,9 mil.euro).
Bioland avea 132 de salariați în anul 2023, în timp ce Pajo Holding SRL avea un număr de numai 4 angajați.
Potrivit analiștilor de la Frames, Ghidul solicitantului precizează, la punctul 7, că firmele din județul Gorj pot cere maxim 57,7 milioane de euro, iar cele din Vâlcea 49,5 milioane euro ajutoare de stat.
De unde vin cofinanțările
Potrivit analizei Frames, cele trei companii intrate în faza a doua a analizei autorităților, cu cel mai bun scor dintre toate cele 45 de proiecte depuse de firme, ar trebui să aducă o cofinanțare totală de 108,5 milioane de euro în derularea proiectelor care necesită investiții totale de peste 1,2 mld. lei (aprox. 243 mil. Euro).
,,Sper ca planurile de afaceri ale celor două companii să prevadă surse clare de finanțare pentru sumele în sarcina acestora, având în vedere că, în cazul tuturor celor trei firme, de fapt, vorbim de sume de ordinul zecilor de milioane de euro neexistente în bilanțurile contabile ale acestor companii pe 2023, cel puțin la prima vedere.
Probabil banii vor veni de la investitori, printr-un aport de capital, însă cred că este absolut necesar să fie identificate sursele clare de finanțare – credite bancare, sume vărsate de acționari, împrumuturi intra-grup etc.’’, a declarat Negrescu.
Interesant este că documentația de subscriere la ajutorul de stat, prin mecanismul online, este una cel puțin sumară.
,,Documentele pe care firmele solicitante trebuie să le completeze pentru a beneficia de ajutoarele de stat sunt mai mult declarative – avem niște declarații tip, niște excel-uri simple care trebuie completate și cam atât.
Sperăm ca, dincolo de grila de calcul aplicată acestor date prezentate de firme să existe și o verificare suplimentară care să elucideze potențialul firmelor eligibile de a duce mai departe investițiile asumate’’, a mai spus managerul Frames.
Ministerul Finanţelor afirmă, oficial, că punctajul s-a realizat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.300/2024: valoarea cheltuielilor eligibile, tipul investiției inițiale, locația realizării investiției, CAEN pentru care se solicită finanțare, gradul de automatizare, raportul dintre EBITDA și cifra de afaceri.
Cererile de acord pentru finanțare care se încadrează în limita bugetului alocat sesiunii în valoare de 750 mil. lei vor fi analizate în ordinea punctajului realizat, pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.300/2024.
Care este scopul ajutoarelor de stat
Comisia Europeană permite acordarea de ajutoare de stat pe baza unor scheme de finanțare menite să ajute sectoarele economice care se confruntă cu probleme, să ofere un impuls pentru dezvoltarea de investiții pe orizontală, pentru crearea de lanțuri de business și locuri de muncă.
,,Ajutoarele de stat sunt atent gândite să nu influențeze mediul concurențial, să nu creeze practic avantaje unor investitori în fața concurenței, să ajute mai ales zonele slab dezvoltate.
Problema se pune dacă, în România, aceste criterii sunt respectate sau nu. Dacă ajutoarele ajung la firmele care crează cu adevărat plus valoare, locuri de muncă sustenabile, afaceri cu perspectivă economică.
Din păcate, istoria ne-a demonstrat de prea multe ori că multe dintre schemele de ajutor de stat ale autorităților au eșuat în a îndeplini criteriile vizate”, arată analiza Frames.
În cazul noii scheme de ajutor de stat, dincolo de firmele prezentate mai sus vorbim de solicitări de ajutoare din partea unor companii cheie în economia românească care nu au primit, cel puțin în acest moment, ajutorul solicitat.
Automobile-Dacia S.A. A solicitat, de exemplu, un ajutor de stat de 37,5 milioane lei, pentru o investiție de 85 de milioane de lei, Pirelli Tyres România SA., subsidiara românească a producătorului italian de anvelope Pirelli a cerut 116,2 milioane de lei pentru a face investiții de aproape 350 de milioane de lei, Chimcomplex Borzești SA a solicitat ajutor de stat de 191,5 milioane de lei pentru a face o investiție de 504 milioane lei iar Rheinmetall Automecanica SA, subsidiara românească a companiei germane din industria de apărare Rheinmetall, care a cumpărat recent fabrica de componente pentru transport greu Automecanica Mediaș, a solicitat un ajutor de stat de 22 de milioane de lei, pentru a face o investiție de 58,3 milioane lei.
,,Dincolo de intențiile salutare ale celor trei firme de a dezvolta investiții de peste 1,2 miliarde de lei și pentru care plecăm de la buna premiză că le vor asuma așa cum s-au angajat, se pune problema de oportunitate și de relevanța investițiilor asumate’’, spun analiștii de la Frames.
,,Dacia, de exemplu, a solicitat ajutor de stat pentru o nouă vopsitorie despre care managerii companiei spun că este vorba despre un proiect de investiţie care are că obiectiv schimbarea fundamentală a procesului general de vopsire a vehiculelor Dacia.
Și asta în condițiile în care Dacia lucrează cu peste 600 de firme românești, derulând unul dintre cele mai ample lanțuri de business din România. Tot la fel putem vorbi și de investițiile asumate de Chimcomplex, de Pirelli sau de Rheinmetall Automecanica SA”, arată analiza.
,,Privind din această perspectivă, cum pot fi comparate proiectele investiționale care concurează pentru ajutoarele de stat?
Au autoritățile o formă de calcul, un studiu de impact, care să evalueze impactul real al investițiilor propuse în economie sau judecă doar din prisma grilei ,,contabile” asociate ghidului de finanțare?”, se întreabă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit Guvernului, companiile din România au beneficiat anul trecut de ajutoare de stat în valoare totală de circa 29,5 miliarde lei, aproximativ 2% din Produsul Intern Brut. Peste 90% din firmele care au beneficiat de aceste ajutoare sunt IMM-uri care au primit aproape 60% din suma totală plătită, respectiv aproximativ 16,50 miliarde lei. Aproximativ 80% din ajutoarele de stat au fost pentru firme cu capital local.
Cea mai mare pondere (36%) au avut-o, în 2023, ajutoarele de stat plătite în contextul crizei economice generate de pandemia Covid – 19 și cele ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (prin programele guvernamentale IMM Invest, programul de credite cu garanții de stat, susținut de Eximbank).
Ajutoarele pentru obiective orizontale (ex. protecția mediului, energie, cercetare-dezvoltare, inovare) au reprezentat 26%, iar cele pentru sectorul transporturilor – 17%.
Din totalul de 29,5 miliarde lei, sumă plătită sub forma ajutorului de stat, conform informațiilor puse la dispoziție de furnizori, două treimi au fost acordate sub formă de granturi/subvenții și o treime sub formă de garanții.
,,Această statistică guvernamentală are un minus important. Nu reflectă beneficiile financiare create urmare a acestor ajutoare. Câte locuri de muncă au fost salvate/create, cât a încasat în plus statul din acest demers, altfel spus care au fost efectele pe orizontală, în economie și în bugetul de stat.
În absența unor date concrete, a unui studiu de impact, sunt doar cifre fără o relevanță clară, pare a fi doar o noua pagină din povestea extrem de controversată a ajutoarelor de stat și, mai ales, a beneficiarilor acestora”, a mai spus Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.