De ce se tem investitorii români, pe fondul deprecierii leului

Mara Ivan |
Data publicării:
Investitorii români sunt îngrijorați
Investitorii români sunt îngrijorați

În contextul instabilității politice și al dezechilibrelor macroeconomice, investitorii devin tot mai reticenți în privința evoluției economiei românești.

O analiză realizată de Bogdan Maioreanu, analist în cadrul platformei eToro, subliniază temerile privind direcția economică a țării, în special în pragul alegerilor prezidențiale și pe fondul celui mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.

„Incertitudinea generată de alegerile prezidențiale de duminică influențează profund Bursa de Valori București, cursul de schimb EUR/RON și ratele dobânzilor”, afirmă Maioreanu.

Scăderi pe bursă, deprecierea leului și dobânzi în creștere

Indicele principal BET al Bursei de Valori București a înregistrat o scădere de 3,8% într-o singură săptămână, plasându-se la -1,42% de la începutul anului. În paralel, cursul de schimb EUR/RON a atins un maxim istoric de 5,12 lei pentru un euro, iar ROBOR la 3 luni a crescut semnificativ de la 5,9% la 7,31%.

Creșterea dobânzilor și deprecierea leului pun presiune pe inflație, deja aflată la 4,9%, cel mai ridicat nivel din UE. Maioreanu subliniază că pentru investitori „nu este clar ce direcție va lua România după alegeri și cum va influența acest lucru economia, care se confruntă și cu cel mai mare deficit bugetar din UE”. În 2024, deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB, față de 6,6% în Polonia și de aproape trei ori mai mare decât media europeană de 3,2%.

Încrederea în economie, la cote minime

Potrivit sondajului eToro Retail Investors Beat, încrederea investitorilor români în economia națională este constant scăzută. La finalul lunii martie 2025, 66% dintre investitorii individuali au declarat că nu au încredere în economia locală. Din 2023 până în prezent, procentul celor care și-au exprimat încrederea nu a depășit niciodată 38%.

În schimb, 77% dintre respondenți se simt siguri pe locul de muncă, iar 68% sunt optimiști în privința veniturilor și nivelului de trai. De asemenea, 81% au încredere în propriile decizii investiționale, în ciuda unui context global marcat de incertitudini.

Riscuri externe și structura portofoliilor

Printre riscurile externe identificate de investitori, o posibilă recesiune economică globală este principala preocupare (26%), urmată de inflație (23%) și economia românească (18%). În același timp, îngrijorările legate de conflictele internaționale sunt în creștere, fiind menționate de 16% dintre investitori.

Conform sondajului, 50% dintre investitorii români dețin acțiuni locale, 36% acțiuni internaționale, iar 53% au în portofolii criptoactive. Aproape 75% păstrează lichidități, inclusiv în conturi de economii. În mod interesant, expunerea pe piața europeană a crescut de la 58% la 68% într-un singur trimestru, în timp ce cea pe SUA și China a scăzut.

Analiza concluzionează că, deși incertitudinile persistă, piețele pot oferi și oportunități, iar experiențele anterioare au demonstrat reziliența burselor globale în fața șocurilor economice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 330248.17RON
1 ETH = 9755.86RON
1 LTC = 259.91RON
1 XRP = 6.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel