De ce industria cărnii din România traversează o perioadă dificilă

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik

Industria de procesare a cărnii din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, pe fondul creșterii accelerate a costurilor, al pierderii facilităților fiscale și al impactului persistent al pestei porcine africane. După un 2025 marcat de presiuni financiare majore, anul 2026 se conturează ca o continuare a acestui trend negativ, într-un context de scădere a consumului și incertitudine fiscală, avertizează Asociația Română a Cărnii.

Presiune fiscală și costuri în creștere

Directorul executiv al ARC, Dana Tănase, afirmă că anul 2025 a pus o presiune fără precedent pe bugetele companiilor din sector, mai ales după eliminarea facilităților fiscale acordate industriei alimentare: „Dacă ar fi să caracterizăm anul 2025 din punctul de vedere al procesatorilor de carne, am putea spune fără ezitare că a fost un an dificil, cu o presiune foarte mare pe bugetele companiilor. Industria alimentară, sector strategic al economiei, a pierdut facilitățile fiscale inițial acordate până în 2028, iar acest lucru a condus la un efort financiar din partea procesatorilor de carne pentru a putea susține salariile”, a declarat Tănase pentru Agerpres.

Majorarea salariului minim brut pe economie a generat, potrivit acesteia, creșteri salariale în lanț, necesare pentru păstrarea forței de muncă, însă costurile suplimentare au fost suportate integral de companii, inclusiv prin plata taxelor aferente, ceea ce a amplificat presiunea financiară.

Rezultatele financiare ale anului sunt influențate de o combinație de factori negativi, de la creșterea taxelor și accizelor până la liberalizarea prețului la energie și deprecierea monedei naționale. „Rezultatele financiare ale acestui an vor fi influențate de toată pleiada de taxe, creșteri de accize, liberalizarea prețului la energie, devalorizarea monedei naționale, în condițiile în care majoritatea facturilor sunt calculate la valoarea euro, precum și de creșterea prețurilor materiilor prime provenite din import”, a explicat Dana Tănase, subliniind că singura soluție a fost optimizarea și restrângerea unor activități care în mod normal ar fi fost finanțate.

Citește și: Două abatoare noi la Brăila și Galați, investiție de 200 milioane euro

Pesta porcină africană continuă să blocheze exporturile

La presiunile economice se adaugă evoluția pestei porcine africane, prezentă în România din 2017, care afectează întreg lanțul de aprovizionare și limitează sever exporturile. „Șansele de a deveni indemni de această boală se îndepărtează cu fiecare an care trece, impactând întreg lanțul de aprovizionare cu carne de porc și afectând în mod negativ balanța comercială”, avertizează reprezentanta ARC.

Potrivit acesteia, doar pe relația comercială cu Marea Britanie pierderile sunt estimate la aproximativ 100 de milioane de euro anual, din cauza interdicțiilor la export pentru mai multe categorii de produse, inclusiv carne tocată, carne preparată, mici și cârnați proaspeți. De asemenea, eforturile de a intra pe piața SUA cu produse crud-uscate nu s-au concretizat, tot din cauza restricțiilor generate de pesta porcină africană.

Consum în scădere și investiții amânate

În acest context, anul 2025 a fost unul „fără așteptări legate de performanțe financiare optimiste” pentru majoritatea companiilor din sector, iar perspectivele pentru 2026 sunt la fel de rezervate. „Apreciem că 2026 va fi o continuare a anului 2025, dacă nu și mai dificil, ținând cont de anunțatele majorări de taxe, impozite, liberalizarea la gaze etc., iar în condițiile scăderii consumului, procesatorii fac analize ample dacă și când este momentul să investească în dezvoltare”, a precizat Dana Tănase.

În pofida contextului dificil, procesatorii vin pe piață cu o gamă completă de produse pentru Crăciun și Anul Nou. Scumpirile resimțite de consumatori, de aproximativ 8% față de anul trecut, nu sunt însă legate de sezonul sărbătorilor. „Majorările de prețuri pe care consumatorul le resimte deja au fost cauzate de impactul de peste an al creșterii taxelor, curentului, combustibilului. În niciun caz procesatorii nu majorează prețurile de sărbători”, a subliniat reprezentanta ARC.

În cazul cărnii de porc, anumite sortimente beneficiază de adaos comercial plafonat, iar datele Comisiei de Clasificare a Carcaselor arată că prețul mediu al cărnii de porc la finalul lunii noiembrie a fost cu aproximativ 19% mai mic decât anul trecut.

Producție ușor în revenire, consum mai precaut

Datele indică un ușor reviriment al producției interne de carne de porc în primul semestru din 2025, cu o creștere de peste 8% față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce importurile au scăzut cu aproximativ 10,5%. Chiar și așa, pe piața românească au intrat peste 150.000 de tone de carne de porc din spațiul european în primele șase luni ale anului.

Pe partea de cerere, consumul rămâne sub presiune. „Pe fondul scăderii puterii de cumpărare, consumatorul cumpără în cantitate mică și este foarte atent la preț”, a concluzionat Dana Tănase.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, consumul mediu anual pe locuitor este dominat de carnea de porc și de pasăre, în timp ce consumul total de produse din carne se situează la aproximativ 17–18 kg pe an. ARC, înființată în 1999, reunește în prezent 52 de societăți care realizează peste 60% din producția națională de mezeluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0911
USD
Azi 4.3449
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3449 RON
GBP flag1 GBP = 5.8140 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.8718 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4665 RON
XAU flag1 XAU = 604.5466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383517.79RON
1 ETH = 12989.20RON
1 LTC = 334.63RON
1 XRP = 8.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23857.77-0.41%
BET-BK4738.55-0.50%
BET-EF1297.21-0.36%
BET-FI91629.88-0.44%
BET-NG1761.46-0.15%
BET-TR55869.06-0.40%
BET-TRN53968.11-0.40%
BET-XT2061.60-0.42%
BET-XT-TR4719.33-0.42%
BET-XT-TRN4571.16-0.42%
BETAeRO932.430.15%
BETPlus3470.73-0.39%
RTL53660.54-0.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel