Cum te poate ajuta un consultant fiscal?

Editor Team |
Data publicării:
Care este rolul unui consultant fiscal
Care este rolul unui consultant fiscal

Mediul de afaceri din România precum și cel regăsit la nivel global sunt din ce în ce mai fluctuante și în continuă schimbare. Același lucru se întâmplă și cu legislația care se schimbă și ea într-un ritm cu care este de multe ori dificil să ții pasul.

De cele mai multe ori, când se aduce în discuție aplicarea textelor de lege, atât persoanele fizice cât și cele juridice se pot confruntă cu diverse situații dificil de interpretat, mai ales că suntem afectați nu doar de schimbările legislative naționale, cât și de cele ce au loc la nivel european și global și care de multe ori nu văd p transpunere tocmai fericită în legislația națională.

În acest sens, pentru a beneficia de sprijin în interpretarea corectă a prevederilor legale în vigoare, recomandată este contractarea unor persoane specializate în astfel de arii, și anume societăți specializate în furnizarea de servicii de consultanță fiscală care au echipe specializate pe diverse arii de taxe și care dispun de cunoștințe solide și pot înțelege mult mai bine aspectele fiscale ce trebuie luate în considerare în diverse cazuri.

Rolul consultantului fiscal

Consultantul fiscal este o persoană specializată în domeniu care dispune de o bună pregătire și experiență acumulată în timp.

Rolul său este acela de a crește gradul și eficiența unei societăți și de a oferi informații suficient de clare și obiective referitoare la activitatea acesteia, de a oferi siguranța că întreg procesul societății respective se desfășoară în conformitate cu prevederile naționale, respectiv internaționale.

De asemenea, poate oferi îndrumare și sprijin persoanelor fizice care prin lege sunt obligate la declararea și plata anumitor impozite specifice.

Serviciile pe care le poate oferi un consultant fiscal

Serviciile de consultanță fiscală pe care o persoană specializată în domeniu le oferă acoperă toată aria de situații prevăzute de Codul fiscal, precum și de Codul de procedură fiscală și legislația conexă.

Astfel, consultantul fiscal se poate ocupă de toate aspectele sensibile din punct de vedere fiscal, lucrând atât pentru persoane fizice cât și juridice, oferind consultanță fiscală punctuală, servicii de revizie fiscală, expertize judiciare și extrajudiciare, dar și asistență contribuabililor care se află în dificultate în vederea gestionării relațiilor cu administrația fiscală.

La o privire de ansamblu, se poate susține faptul că activitatea consultantului fiscal constă în acordarea de servicii profesionale care privesc acordarea de asistență de specialitate la întocmirea declarațiilor de impozite și taxe, asistență pe probleme fiscale și referitoare la creanțele bugetare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum și de reprezentare în fața autorităților fiscale, inclusiv în cadrul inspecțiilor fiscale.

În fapt, în spatele conceptului de consultanță fiscală se află o arie mai amplă de servicii. Astfel, se poate spune faptul că printre activitățile pe care le desfășoară un consultat fiscal și care în timp se dovedesc a fi un real ajutor se numără următoarele:

• acordarea de asistență și îndrumare în ceea ce privește diverse spețe din domeniul fiscal;

• prezentarea aspectelor fiscale ce pot influența rezultatele previzionate și deciziile de management;

• oferirea de asistență în ceea ce privește problemele apărute și reglementate de procedurile fiscale cu referire la întocmirea documentelor necesare pentru exercitarea căilor de atac împotriva titlurilor de creanță emise de către autoritățile fiscale;

• furnizarea de asistență de specialitate și servicii necesare în ceea ce privește întocmirea declarațiilor fiscale - în acest sens, în anumite cazuri prevăzute prin lege, consultantul fiscal poate furniza și servicii de certificare a acestora;

• asigurarea de asistență necesară și reprezentarea contribuabililor în fața autorităților fiscale, inclusiv pe perioada derulării inspecțiilor fiscale;

• oferirea de informări periodice privind schimbările legislației fiscale ce pot avea impact atât asupra activității persoanelor juridice, cât și asupra persoanelor fizice.

• efectuarea unor exerciții de revizie fiscală care să ajute companiile să se pregătească pentru o eventuală inspecție fiscală viitoare prin identificarea ariilor fiscale de risc la care sunt expuși și oferirea de asistență în diminuarea lor.

Mai mult, consultantul fiscal poate oferi informații referitoare la organizarea și ținerea în evidență a contabilității în conformitate cu legislația în vigoare. În plus, acesta poate oferi sprijin în ceea ce privește instruirea personalului cu privire la întocmirea corectă a documentelor primare și circuitul acestora în cadrul societății.

Citește și Ce beneficiile extrasalariale au pierdut românii odată cu pandemia

În concluzie, consultantul fiscal este o persoană profesionistă care poate ajută la identificarea politicilor contabile și fiscale cele mai avantajoase pentru societate, poate oferi asistență societății cu ocazia controalelor fiscale și relația cu instituțiile publice în domeniu, dar și asistență la înființarea societății, eventuale procese de reorganizare ale acesteia etc. prin acordarea de consultanță în ceea ce privește alegerea celei mai bune opțiuni din punct de vedere fiscal și contabil.

Atunci când o companie dorește, de exemplu, să desfășoare o tranzacție sau o activitate nouă, de la o simplă vânzare – cumpărare, până la o operațiune mai complexă cum este o fuziune sau o divizare, implicarea unui consultant fiscal care să ajute compania respectivă să implementeze corect tranzacția sau activitatea respectivă poate face o diferență majoră.

Avantajul major pe care îl constituie contractarea la timp a unui consultant fiscal constă în evitarea anumitor costuri ulterioare că urmare a controalelor fiscale care identifică o aplicare incorectă a prevederilor legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301944.34RON
1 ETH = 14388.93RON
1 LTC = 382.37RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel