Cum să faci curat în timpul epidemiei de Covid-19. Ce substanțe sunt eficiente

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Curățenia a devenit mai importantă ca niciodată
Curățenia a devenit mai importantă ca niciodată

COVID-19 ne-a transformat pe majoritatea dintre noi în germofobi. Atât la nivel personal, cât și la nivel de țară, curățenia și dezinfectarea au devenit activitatea noastră centrală, în ultimele săptămâni. Purtăm măști pentru a ne proteja de picăturile potențial contaminate din aer, ne spălăm pe mâini cu frenezie și purtăm mănuși pentru a evita contaminarea cu obiectele pe care le atingem și curățăm constant suprafețele din casele noastre.

Echipe întregi de profesioniști care poartă costume și măști de protecție sunt trimise să pulverizeze substanțe dezinfectante în zonele afectate de virus, iar dezinfectarea transportului public și a altor spații comunitare a fost amplificată la nivel mondial.

În parte, aceasta este din cauză că, în afară de distanțarea socială, curățenia și igiena personală sunt singurele arme pe care le putem folosi acum pentru a lupta împotriva coronavirusului, dar și pentru că, până de curând, nu aveam habar cât mult poate supraviețui virusul pe diferite suprafețe.

Primele studii care au testat cât timp Sars-CoV-2 poate rămâne activ în aer și pe suprafețe au început să apară și ne învață că măsurile neobosite de igienizare pe care le-am luat nu au fost în zadar.

După cum probabil știți, noul coronavirus nu este diferit de alte virusuri respiratorii, cum ar fi gripa, și se răspândește prin picături microscopice de la persoana infectată atunci când tușește sau strănută, doar o tuse fiind capabilă să producă mii de astfel de picături. Unele studii sugerează, de asemenea, că virusul se poate răspândi și prin materii fecale.

Citește și: MOL a început să producă dezinfectanți, în Ungaria

Deși nu este clar cât de probabil e ca o persoană să se infecteze din aer și de pe suprafețele pe care le atinge, OMS ne îndeamnă să menținem obiceiurile de igienă și curățare minuțioase în acest timp.

Cercetările Institutului Național de Sănătate din SUA arată exact cât timp virusul este capabil să supraviețuiască în afara corpului uman.

Studiul sugerează că Sars-CoV-2 rămâne activ pe diferite suprafețe pentru următoarele perioade:

În particulele microscopice pot supraviețui până la 3 ore în aer 

Acesta este motivul pentru care nu este recomandat să folosim pufuri din pene pentru ștergerea prafului sau să scuturăm hainele, deoarece virusul poate fi recuperat din aer și inhalat. Cel mai bine este ca la ștergerea prafului să fie folosită o cârpă umedă.

Virusul supraviețuiește doar 24 de ore pe carton

Așadar nu există riscul de a fi expuși la virus prin poștă sau prin cumpărături alimentare.

Poate trăi 2-3 zile pe suprafețe din plastic și oțel inoxidabil

Aastfel de suprafețe trebuie curățate frecvent și dar și suprafețele cele mai utilizate din casa. Spălatul pe mâini este absolut crucial după ce ați fost în spațiile publice.

Suprafețele din cupru ucid virusul în doar 4 ore

La fel și lemnul nu este un mediu prietenos cu noul coronavirus, deci obiectele din aceste materiale sunt mai sigure decât plasticul și alte metale.

Nu este clar cât timp supraviețuiește virusul pe suprafețe poroase precum îmbrăcămintea și textilele, dar s-a sugerat că virusul poate fi absorbit de fibre și poate muri mai repede decât pe suprafețele dure.

Concluzia este că virusul poate rămâne activ pe lucruri precum bancomatele și butoanele lifturilor, mânerele ușilor, telefoanele, cheile, blaturile laminate, timp de una până la trei zile, în funcție de material.

Din fericire, structura moleculară a virusurilor precum și cea a Covid-19 este foarte fragilă, iar invelișul lor din lipide poate fi ușor dizolvat prin utilizarea substanțelor chimice.

Produsele chimice despre care se știe că anihilează virusul

Alcoolul în concentrație de cel puțin 62-71%, inclusiv Listerine sau altă apă de gură. Putem utiliza alcool atât pentru dezinfectarea suprafețelor, cum ar fi telefonul, dar și pentru a ne curăța mâinile. Mâinile pot fi curățate și cu soluții de dezinfectare a mâinilor, care conțin alcool.

Apa oxigenată, (cu o concentrație de 0.5% peroxid) poate fi utilizată pentru curățarea suprafețelor dure, dar poate produce decolorări.

Clorul cu o concentrație de 0,1% de hipoclorit de sodiu este eficient pentru dezinfectarea hainelor si a locuinței.

Săpunul este cea mai bună soluție pentru a dezinfecta și a ne curăța pielea iar mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde.

Substanțele care nu au niciun efect asupra noului coronavirus sunt: oțetul, băuturile alcoolice precum vodca (nicio băutură spirtoasă nu este mai tare de 40 de grade).

Antibioticele sau antibacterienele nu au niciun acestea vreun efect.

Asemenea tuturor virușilor, Sars-CoV-2 este, de asemenea, foarte sensibil la temperatură, lumină și umiditate și este de obicei distrus în climă uscată și caldă, la peste 20 de grade Celsius.

Expunerea la lumina UV sau lumina soarelui ucide virusul, dar expunerea la lumina UV este periculoasă pentru piele, deci această metodă trebuie rezervată numai dezinfectării obiectelor.

Interesant de menționat este și faptul că medicii de la Spitalul John Hopkins subliniază că este importantă și tăierea unghiilor cât mai scurte și hidratarea mâinilor. Cea mai mare murdărie se ascunde sub unghiile noastre, precum și cea mai mare parte a virușilor. Unghiile foarte scurte ascund puțini viruși iar o hidratre corespunzătoare a mâinilor nu va permite virusului să vă pătrundă în piele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311653.39RON
1 ETH = 15104.98RON
1 LTC = 397.92RON
1 XRP = 2.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel