Critici dure la adresa lui Donald Trump din partea lui Anders Rasmussen, fost șef al NATO

rasmussen_georgia_81472300
Anders Rasmussen
Anders Fogh Rasmussen, fost șel al NATO din 2009 până în 2014, a scris într-o postare pe contul său de Twitter, că amânarea vizitei lui Donald Trump în Danemarca este un lucru bun chiar dacă reprezintă un regres în privința relațiilor dintre Statele Unite și Danemaca.

Rasmussen, care a fost și premierul Danemarcei, a mai spus că în condițiile în care provocările în privința securității și a mediului sunt prea importante pentru a putea fi tratate în contextul unei discuții fără rost despre vânzarea Groelandei.

Fostul șef al NATO mai spune că un sondaj de opinie la nivelul țării sale a relevat faptul că 59% dintre danezi consideră că Statele Unite au un impact negativ asupra democrației mondiale.

Donald Trump nu se mai duce în Danemarca din cauza Groelandei

”Astfel de situații în care SUA abordează lucrurile într-o manieră comercială, nu face altceva decât să răcească relațiile cu prieteni vechi și adevărați”, conchide Rasmussen.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close