Creșterea prețurilor la alimente, o amenințare la scară globală

Mara Ivan |
Data publicării:
Buzunarele românilor din ce în ce mai goale. Alimentele de bază mai scumpe cu 12%
Buzunarele românilor din ce în ce mai goale. Alimentele de bază mai scumpe cu 12%

Tendinţa de creştere globală a preţurilor alimentelor, care stimulează inflaţia şi afectează consumatorii din întreaga lume, nu dă semne de încetinire, informează Bloomberg.

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat în luna martie 2021 cea de-a zecea lună consecutivă de creştere, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Această organizaţie publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna martie 2021, acest indice a crescut până la 118,5 puncte, de la o valoare de 116,1 puncte în luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel de după luna iunie 2014.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la uleiuri vegetale pe fondul unei cereri puternice şi al unor stocuri reduse, susţine economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian. În martie, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 8% comparativ cu luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

În contrast, preţurile la cereale au scăzut cu 1,8% ca urmare a perspectivelor favorabile cu privire la recoltele din 2021 iar preţurile la zahăr au scăzut cu 4%, pe fondul perspectivelor unor exporturi consistente din India.

Citește și Prețul unui test RT-PCR a SCĂZUT. Care sunt actualele TARIFE

Tot joi, FAO a anunţat că se aşteaptă ca producţia mondială de cereale să crească, pentru al treilea an consecutiv, în 2021. "Producţia globală de grâu este prognozată să atingă un nou vârf de 785 milioane tone în 2021, cu 1,4% mai mult decât în 2020, influenţată de o posibilă revenire puternică în marea majoritate a Europei şi prognozelor referitoare la o recoltă record în India", susţine FAO.

Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu pe fondul valului de achiziţii al Chinei şi al livrărilor limitate pentru mai multe produse de bază, ceea ce riscă să accelereze inflaţia. Această îngrijorare este una pronunţată în special în rândul ţărilor sărace care sunt dependente de importuri şi au plase de siguranţă şi o putere de cumpărare limitate şi care în prezent se confruntă şi cu pandemia de Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 488904.67RON
1 ETH = 17280.23RON
1 LTC = 424.27RON
1 XRP = 11.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel