Creștere, acesta a fost cuvântul de ordine la Bursa de Valori București

Mara Ivan |
Data publicării:
Un sfârșit frumos de săptămână la Bursa de la București
Un sfârșit frumos de săptămână la Bursa de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 34,79 milioane de lei (7,1 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,13%, până la 12.275,89 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,09%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 0,18%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,56%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o creştere de 0,08%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,24%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,57%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 6,97 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 6,32 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 2,16 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (+15%), SIF Hoteluri (+14,95%) şi Turism Felix (+4,48%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Aerostar (-4,08%), Impact Developer&Constractor (-2,94%) şi IAR (-2,65%).

Citește și Tranzacții de peste 8 milioane de euro la BVB. Bursa a închis în creștere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la aproximativ 41,15 milioane de lei (8,39 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,76%, până la 12.260,18 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,75%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 0,68%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,05%.....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0923
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287968.11RON
1 ETH = 8329.96RON
1 LTC = 227.59RON
1 XRP = 5.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27110.30-0.61%
BET-BK5481.66-0.63%
BET-EF1453.18-0.60%
BET-FI102853.81-0.26%
BET-NG1954.96-0.45%
BET-TR63485.66-0.61%
BET-TRN61325.57-0.61%
BET-XT2347.58-0.65%
BET-XT-TR5373.99-0.65%
BET-XT-TRN5205.25-0.65%
BETAeRO995.72-0.72%
BETPlus3931.88-0.61%
RTL60940.00-0.60%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel